Like a bet with the Death

" - His soul has been in there for a year and I understand it's...damaged. Is there anyway you can... hack the Hell part of ?

- What do you think the soul is ? Some pie you can slice ? The soul can be bludgeoned, tortured, but never broken, not even by me, the Death..."

- Well, it gotta be something !

-Maybe. I can't erase the part of hell, but I can...put it behind a wall...if you will... .

- A wall ?

- In his mind. A dam to hold back the tide. Nasty those memories. You don't wanna know what they'll do to him. Believe me.

- Ok, uh...a wall. Sounds good.

- But it's not permanent, nothing lasts forever, Death says. And then for himself: well, I do,but...

So, I'll do it if you win the wager: I want you to be me for one day."

Pentru candva...

Brusc. Iubesc nebunesc nebunia. M-a captivat din prima si am inceput incet-incet, din ce in ce mai mult, sa o ador. Era ca un drog pe care deja l-am incercat cu o supradoza. O lunga vreme am fost in sevraj si semnele pe care mi le-a lasat inca le mai mangai cu o traire interioara.

Aveam propriul dealer si doar de la el luam; care, fara voia lui probabil, ma facea sa incerc si mai mult, si mai mult...

Iubesc nebunesc nebunia. M-a captivat din prima si am inceput incet-incet, din ce in ce mai mult, sa o ador. Eram un idiot. Acum nu stiu daca mai sunt. Si in unele momente "esti un idiot" il gasesc ca pe un compliment. Daca nebunia, in nebunia ei, citeste asta, sa ridice o mana.

Foi s-au scris, zile au trecut... Citesc epistole si ... Mi se pare ciudat. Totul mi se pare ciudat si nu stiu adevarul cat de...adevarat mai este. Deseori ma simt un strain care pe zi ce trece se instraineaza sau este instrainat si mai mult. Si gandurile mele-mi par idei fantasmagorice, si incerc totusi sa ma agat de ultimul fir al optimismului din cele cateva cuvinte dulci pe care le mai vad scrise uneori parca in...soapte. Strainul ce zace latent in mine pare uneori ca prinde viata si contur, se imbraca intr-o umbra si ma goneste pe mine, cel ce eram odata.

[...de ceva vreme insa, cămăruţa cu suflete si-a deschis usa pentru o...albinuta. Asa mi-a zis. Vreau sa o cred. Sper totusi sa se simta bine in acolo in cămăruţă. Nu stiu cat de calduros e acolo. Inca nu fac parte din prietenii mei de suflet, dar incerc mereu sa mentin atmosfera.

Eh...albinuta ma mai inteapa uneori. E suportabil atat timp cat nu-mi lasa semne...insuportabile. Siii...ca tot veni vorba, acum ca tot sunt prieten cu ea, imi doresc ca asa sa ramana...pana la adanci batraneti. Si chiar daca ar insemna sa nu renunt la durerile intepaturilor de ac, tot i-as da voie sa stea la mine in cămăruţă...]

Alunga Strainul si pastreaza-ma pe mine viu...

Aleatoriu si...absurd

Se intampla uneori sa respiri cu greu, caci seceta de cuvinte te innebuneste si parca ai incerca sa respiri intr-o punga de plastic. Gandurile te sufoca si ti-e greu sa le eliberezi caci unele sunt numai ale tale si nimeni n-ar trebui sa le stie; sunt gandurile tale si nu vrei sa le imparti cu absolut nimeni.

Ai uitat sa vorbesti parca limba pe care o vorbeai candva si te exprimi intr-un mod neinteles.

Te rogi la cei ai mai sfant sa-ti creasca 2 aripi si sa zbori catre tari mai calde. Astepti un anotimp care sa aduca vremuri mai bune, pentru ca...momentan...e cam greu sa-ti fie usor...

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Siii...zici ca n-ai probleme ? - Fa-ti.

Fa o baie in cacat daca ai impresia ca norocul te ocoleste, dar n-ai cum sa-ti vopsesti toata viata-n roz. Plus ca rozu' e de rahat. Bomboanele de pe coliva au culoarea asta. Pam-pam !

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

| Roz-bonbon si...maro-trombon. | Bleah ! Bleah ! Bum-bum ! | Aaa....Urca-te pe masa si...schimba becu'. (?!?!?!)

Copil

S-ar scrie randuri intregi despre timp, cum trece si lasa sau sterge urme, cum nu cruta sau iarta pacate, despre copilarie si intrebarile ei si cum exista o perioada fara griji.

Si totusi toate astea ar fi idei subiective. Fiecare percepe altfel. Obiectivitatea nu sta in sinele tuturor.

Eu imi aduc aminte de ceea ce mi s-a intamplat mie...

Si stau uneori cu mintea fugind spre timpul trecut... In cautarea timpului pierdut, cand amintiri imi sunt starnite din pricina unor trairi de care nu am mai avut parte de multa vreme... Atunci un film incepe. Actorul principal - eu. Si atunci vine intrebarea..."Iti mai aduci aminte...?" - "Cum sa nu..." imi raspund, cu un zambet interior...Si incepe un scurt-metraj care altcandva s-a desfasurat de-a lungul zilelor, lunilor...

Da, imi mai aduc aminte...

...cum stateam in fund pe bordura desenand cu un bat in praful strans pe marginea strazii...

...cum mergeam la chiosc pentru gumele Turbo si tatuajele pe care le lipeam maini.

...cum jucam fotbal la porti din pietre si cum uneori meciul se termina cand pierdeam mingea sau se spargea vreun geam...( de regula se intampla ca geamurile sa fie ale mele :D )

...cum ramaneam toti cu gura cascata cand vedeam vreo masina mai "tare". Pentru ca atunci vedeam una din an in Paste. Acum sunt ceva banal...

Si apropo de Paste si sarbatori: cand credeam in Mos Craciun.Si-n ghetute chiar Mos Nicolae punea cadourile...

...cum faceam din orice, motiv de joaca. Si din orice cearta subiect de impacare.

...cum vindeam la chiosc sticle de jumate si de-un litru ca sa ne cumparam gume si pufuleti.

...cum totul avea un aer mistic si pana si o calatorie cu autobuzul mi se parea plina de farmec.

...cum am fost eu prostit la o ploaie mai serioasa ca o sa se darame casa peste noi :))

...cum timpul nu exista, banii n-aveau valoare, iar bucuria era egala cu joaca.

...scoala si cat de imensa mi se parea la inceput, pentru ca mai apoi sa-i cunosc fiecare colt. Si zilele de inceput de primavara, cand scapam de la ore la 7 seara, iar totul parea invaluit intr-o lumina portocalie a soarelui la asfintit. Si acea caldura placuta, venita dupa o iarna plictisitoare, care parca ma inviora. Ma indemna la ceva nou...

Imi aduc aminte cum priveam colegii mai mari si am gandeam ca mai am muuult pana sa ajung ca ei...

Si imi revin in minte feţe, chipuri de vechi, foşti sau vechi si foşti prieteni..."Oricum o sa ne mai vedem.", ne amageam noi...

...si lista ar continua daca as sta sa visez ziua intreaga. Sa-mi visez copilaria...

Si poate (si cred ca sunt sigur) ca asa ceva n-ar impresiona pe nimeni. Si totusi sunt lucruri de care-mi amintesc cu placere. Iar acum cand imi "privesc" amintirile, vad lucrurile intr-un fel in care nu le mai pot intelege acum.

Si daca-mi caut copilaria o fac ghidandu-ma dupa lucruile mici, dar care insa, au mai degraba valoare sentimentala. Copilaria nu sta in averi sau alte filosofii. E un lucru fabulos. Poate prin faptul in sine ca nu tine cont de...lucruri adulte. Copilaria are propriile reguli, mituri si propria filosofie. E singurul lucru care i s-a intamplat fiecaruia.

Caci ar trebui sa-mi caut fericirea in lucrurile marunte. Acele lucruri marunte care dau savoare. Un fel de...condimente. Ca pana si de necazurile, pe care le consideram candva necazuri, rad acum de ele.

Iar acum cand imi intorc privirea catre trecut si a mea copilarie, totul imi apare in aceeasi lumina portocalie a soarelui la asfintit...

"Si daca sunt momente in care imi spun ca nimic nu merge cum ar trebui, uit un aspect: timpul. Caci, din pacate,sau din fericire, el este singurul din viata tuturor care functioneaza ireprosabil...". Din pacate sau din fericire...

Vreau sa fiu iar copil...

Hai...joaca-te cu mine putin...

Un gand bun...

"Tre' sa recunosc : sunt un visator de felul meu. Realitatea insa o cunosc, si ma separ de ea mereu, caci atunci cand sunt in ea, nu mai sunt eu. Dar o tin aproape, pana cand mi invelesc ochii in pleoape si nu mai las visele sa scape. [...]. Sunt nehotarat - nici fericit, nici posomorat".

Gandind in timp ce scriu. Cu mintea in trecut si ochii spre ce va urma. Cu sperante, zambete ce asteapta mi se aseze in coltul gurii. Cu iubirea ce inca o port fara sa dau socoteala de ce, stiind ca sunt constient de ceea ce fac; si pentru ca se merita sa o fac. Cu ideea impregnata in cap ca ceea ce fac bun, fac din suflet, iar majoritatea tampeniilor sunt rodul necugetarii ori a orgoliului uneori prostesc.

"Iar cand incerc sa-mi fac ordine in cap, imi spun...'Doamne, cate ganduri...cate ganduri...' ".

Lucrurile incep usor usor sa-si arate adevarata fata, iar eu trebuie sa ma obisnuiesc sa alerg odata cu timpul. Alerg odata cu el dar pastrez amintirile ca sa stiu de unde am inceput, ca sa nu uit... . Nu-mi doresc sa uit, nici sa fiu dependent. Gasesc in orice amintire acea raza care-ti readuce zambetul pe buze atunci cand imagini iti revin in cap. Amintirile ar trebui sa ajute, nu sa provoace migrene. Legatura cu trecutul...

Si totusi...sa nu merg fara sa uit de mine si de restul. Sa am grija ca uneori sa-mi pastrez un pas in urma pentru a-mi aminti, alteori - un salt inainte peste obstacole. Caci elementara obligatie a prezentului e sa se mai uite din cand in cand inapoi si inainte... Sa tin pasul nu inseamna sa imit mersul. Mersul mi-l pastrez. Mersul e caracteristic.

Intrebari sunt multe. Raspunsurile vin pe parcurs. Necazurile sunt musafirii nepoftiti si te viziteaza tocmai cand rasufli usurat. Fericirea ti-o conturezi singur, iar clipa perfecta o stabilesti tu. Clipa perfecta a fost ieri, e acum, sau poti sa faci ca ea sa vina maine.

"Stiu ca nu stiu nimic". Nu cunosc realitatea; o descopar; cu fiecare data cand ies pasind pragul usii, cu fiecare data cand ma uit in juru-mi, cu fiecare pas pe strada, cu fiecare dimineata in care ma trezesc, cu fiecare vorba, cu fiecare clipire. Nu e nimic perfect, dar n-am de gand sa tin ochii stransi inchisi si degetele in urechi. Prefer sa zambesc. Sa rad. Si experimentand la fiecare pas, sa iau in ras necazul.

..."Inchid ochii si spun: 'Esecul nu intra in discutie'."...

Si inca zambesc cand vad poze din "a fost odata...". Acele imagini pe care le privesc si-n mintea mea filme intregi incep sa ruleze... . Au fost clipe ce ma-ndeamna sa revin la astfel de momente. Dar cum nu ma pot intoarce sa locuiesc inapoi in trecut, incerc asadar sa gasesc altele noi, alte motive...

Caut in tot si-n toate acel cantec ce-mi gadila timpanul, ce ma ridica si ma poarta peste tot, ce-mi da posibilitatea sa simt necunoscutul, sa vad ce am mai vazut. Un ritm in bataile inimii. O sursa de vise si o doza de ganduri pozitive.

O sa continui sa pun intrebari, asteptand raspunsul chiar daca uneori nu este cel dorit. Si chiar daca un raspuns aflat genereaza din ce in ce mai multe intrebari. E timp pentru toate...

O sa continui sa iubesc (pe cine cred eu; fara sa mi se impuna). O sa continui sa spun "Te iubesc " daca o simt.

O sa continui sa zambesc si o sa incerc sa aduc zambete ca sa am alaturi de cine sa ma bucur. Caci de unu' singur n-are niciun farmec.

O sa continui sa sper.

O sa continui. Inca mai am de oferit si cadouri de dat. Caci incerc sa va ofer tuturor o bucatica din partea mea buna. Si daca cititi probabil o sa va dati seama. E randul, paragraful vostru ăsta, ce-l scriu acum. Cum spuneam, fiecare cu rolul lui. Va stiti. O sa intelegeti. Am oleaca pretentia sa va simtiti :)). Nu vreau sa scriu aici un pomelnic.

Trebuie sa gasesc frumosul din orice, caci de aici se vor naste amintirile. Si cand voi face o excursie in trecut vreau sa imi amintesc cu bucurie.

Cat despre timpurile fara griji si copilarie...ei bine, asta-i cu totul o alta poveste...

.......

"Multe au fost...multe s-au dus...

Multe-au mai ramas de spus,

si-o sa le spun.

Nu trece-o zi fara sa am pretentia sa fiu mai bun.

Incerc sa nu-mi doresc sa ma razbun."

.......

"Am iubit, am zambit si am plans, am avut partea mea la paguba, iar acum cand lacrimile au devenit substitut pentru bucurie ma uit in urma si ma amuz. Cand ma gandesc ca am fost capabil pentru toate astea si nu intr-un mod rusinos…e clar. A fost in felul meu. Mi-am asumat toate bunele si relele si pana la urma am mers pe calea mea. Da, e calea mea."

(Mile Carpenisan)

Aventuri prin patru anotimpuri cu medalionul strans la piept

"Vremurile pe care le pastram in adancul sufletelor noastre.

Viata este frumoasa si acum, numai ca traim intr-o lume diferita.

Insa in ochii nostrii se oglindeste si acum copilul din sufletul nostru.

Si zambim, fiindca ne dam seama ca n-am pierdut nimic important de-a lungul drumurilor noastre in viata.."

(Pam Brown)

"Cand am fost mici, ne-am jucat impreuna sub copacii de vara infrunziti, am cules papadii de pe camp pentru acasa, am hoinarit pe cararile prafuite si umbrite din imprejurimi, am batut drumurile pline de noroi, ne-am scaldat cu placere in frunzele de toamna."

Nu ne ingrijora varsta.

Fiecare anotimp ne-a adus cate un dar aparte si nu ne-a facut sa simtim ca timpul si-a lasat amprentele sale.

Insa copacii s-au daramat intre timp, campiile si cararile prafuite au disparut fara urma.

Fa o plimbare cu mine sa vorbim despre vremurile care au trecut, care inca sunt vii in amintirile noastre."

Imi dau seama ca de cand noi doi ne cunoastem, am trecut prin toate cele patru anotimpuri. Un an, patru anotimpuri. Patru anotimpuri in care am impartasit sentimente: bucurii, dragoste, toate amestecate stari de teama si tristete.

Amintiri extrem de placute...

Privind peste umar inca vad soarele si ii simt caldura. Un soare si a sa caldura ce emana din lucruri frumoase. O caldura magica.

Ne-am bucurat impreuna, ne-am suparat, am incercat sa ne ajutam, ne-am impacat. Au fost 4 anotimpuri ce ne-au pus la incercare.

Acum ne gasim iarasi in pragul verii. Iar eu...dupa toate prostiile mele, dupa ce te-am bucurat, te-am intristat, te-am bucurat, te-am intristat si iar te-am bucurat, si iar te-am intristat, cred ca e momentul sa incep din nou sa te bucur.

Zambeste ! Hiii ! :D

Cu toate ca stii lucrurile astea, cu toate ca le-ai aflat, le-am scris din nou. Gandurile sunt aceleasi, chiar si acum, astazi. Si lucrurile scrise cu ceva timp in urma cred ca se potrivesc de minune cu cele intamplate astazi.

Si cu toate ca au trecut cele 4 anotimpuri, tu ai ramas aceeasi. Aceeasi poza neingalbenita de timp, pastrata cu dragoste in medalionul de la piept. Aceeasi poza neschimbata ce isi va pastra mult timp locul.

Am asezat aici tristetea si bucuria, speranta si increderea, cu dorinta ca ale mele cuvinte sa-ti ajunga pana la suflet si sa ti-l mangaie; sa-ti treaca prin ochi, creier, iar apoi sa ti se aseze in inima.

Hai sa ne plimbam...

In cautarea unui Zambet

Dulci amintiri, vechi surasuri, calde imbratisari... Pagini impaturite cu grija si pastrate la suflet...

Noi povesti inca nedeslusite, cu eroi inca nedescoperiti...

Calme cugetari...

Hoinar in acelasi ritm, ridicand din umeri si pasind mai departe intr-un sincron inchipuit. Alerg cu timpul si fug de tot, inchis in mine insumi printre valuri inot, si-mi zic : "inca mai pot, de bucurii inca mai e loc, inca mai e timp de hoinareala." Imi scutur buzunarele si nu gasesc nici macar doi bani ca sa-i dau pe ceva, si trec mai departe cu gandul ca mai incolo, la urmatoarea intersectie, la urmatorul colt de strada voi gasi ceva interesant de privit.

Tu pe unde te ascunzi ? Eu ma invart pe aici. Esti cam departe si imaginea ta imi apare confuza.Te cunosc sau urmeaza ? Sa-ti spun "buna" sau sa te intreb ce-ai mai facut intre timp ?

Incerc sa-mi mentin echilibrul pe o dunga imaginara. Lovesc cu varful piciorului micile pietricele desprinse din asfaltul ce sta in picioarele si la cheremul tuturor. Patura de bitum, de-un cenusiu topit in vremurile de canicula ale verii, adormita sub imbracamintea iernii.

Hai sa ne jucam. Sa ne dansam dansul propriu. Un dans in doi, un dans fara noima fata de ceilalti, neinteles de ei.

Zambeste-mi si zi-mi ceva.

Dar te pricepi de minune sa te joci, si asa de bine stii sa te ascunzi incat nu te lasi gasita asa usor. Sau poate deloc. Si nu-mi fac iluzii...chiar daca astept.

Gandurile-mi vorbesc intr-una. Imi dau sfaturi si ma contrazic. Ma indruma, alteori ma poarta spre drumuri false.

Sunt tanar...Am timp sa ma intorc, iar apoi sa pornesc din nou. Am timp sa astept. Am timp sa ma las purtat spre visare.Am timp sa hoinaresc, sa caut si sa descopar. Am timp sa te gasesc.

Caci eu sunt. Sunt eu. Imi scutur buzunarele, si in loc de bani gasesc firimituri de zambete.

Imi continui hoinareala, ma inarmez cu rabdare si sper ca Noul sa mi se iveasca in cale.

Zambeste-mi si zi-mi ceva.

O lectie. O palma

Adolf Hitler spunea: "Cu cat cunosc mai bine oamenii, cu atat iubesc mai mult cainii."

E o replica cum nu se poate mai adevarata. Cu cat cunosc mai bine oamenii, cu atat ajung sa iubesc si mai mult animalele. Pentru ca animalele nu asteapta favoruri in schimbul cinstei si onoarei oferite. Pentru ca animalele nu se bazeaza pe ipocrizie, si pentru ca o pisica gudurandu-se pe langa picioarele tale, sau un caine care da din coada cand te vede chiar se bucura si nu asteapta decat cel mult o mana calda care sa il mangaie.

Pentru ca cine spune ca animalele nu simt si nu gandesc e un cretin !

(E doar un exemplu din mii de cazuri. O pisica nu-si paraseste "prietena" nici macar cand aceasta e pe moarte.Fiind calcata de masina, incearca sa-i faca ...masaj cardiac si ramane alaturi de ea pana in ultimul moment; chiar si dupa...)

In schimb oamenii...unde sunt cand e nevoie de ei ? Ascunsi printre scuze, fac loc animalelor, adevaratii prieteni de suflet, cei care intr-adevar dau dovada de lectii de loialitate. Tristetea, iubirea, durerea, afectiunea...se resimt mai mult in creierul sau pieptul multor dintre necuvantatoare decat in inimile si capetele multora dintre noi.

Cu cat cunosc mai bine oamenii, cu atat ajung sa iubesc mai mult animalele...

Concluzie... (?)

"V-am scris acest text (cum am mai scris si altele, alte spuneri criticate din greu) ca sa intelegeti si din experienta altora (...). Daca un om e prezent fara sa fie incurajat (ba e chiar descurajat) daca scrie, daca vorbeste, daca face minuni, daca dupa ce l-ati huiduit, balacarit, tarat prin niste mlastini de indiferenta (fireste, sunt figuri de stil acestea) inca e acolo, pesemne ca insemnati ceva pentru el. Poate chiar totul..

Iar daca de partea voastra nu se ridica nici un steag pe care luptatorul/a sa citeasca: “ok, am inteles, hai sa vedem daca putem face ceva impreuna, si mie imi e drag de tine!” macar fiti gentili si cavaleri (e valabil si pentru femei, dar nu stiu ce sa scriu in loc de cavaler, imi pare rau) si spuneti asta. Spuneti,nu lasati sa se inteleaga. Spuneti pe sleau ca nu se va petrece nimic, ca nu exista de partea cealalta nici o scanteie.

Pentru ca ..da, desi veti fi lasi/a la un moment dat se va intelege (iar speranta va disparea cu totul). (...) iar daca vreti sa stiti, tristetea care se va instala, chiar si dezamagirea vor fi invinse si mascate cu greu."

(fragment - putin modificat, de aici)

Flacari in vene si gheata in privire

Atentie, se inchid usile ! Urmeaza statia...pfff...aia de departe...

Basi vibrand in creier, sange pompat in vene, inima-mi tresalta printre alte inimi scaldate-n ignoranta. Iau la picioare asfaltu' si umblu hoinar prin lumea veche si noua.

Aburii si vaporii combinati in sange si ochii impaienjeniti - doar un preludiu.

Planurile mele - niste porcarii, ce tampenii... Ganduri SF. Planuri incepute si neterminate. Schite ale memoriei. Creionari abia deslusite. Insemnari firave scrise pe nisip in bataia vantului... Asa ca acum planurile mele sunt bine puse...la mama naibii.

Si mai aveam si niste vise, da' m-am trezit intre timp. Un vis ciudat, intr-o noapte egala cu zile si nopti de la pol, un vis precum o oaza vazuta de un arab cu insolatie.

Sunt plictisit, obosit, satul. Plictisit de tot felul de scenarii de cacat parca desprinse din filme penibile indiene, impodobite cu lacrimi de crocodil. Si obosit ca talpile sa ma plimbe du-te-vino pe un drum fara capat. Asa ca satul, calc prin toata cenusa asta stransa de-a lungul vremii, fara sa-mi mai pese daca ma murdaresc sau nu. Pe aici lucrurile devin plictisitoare si fara rezolvare, mai plictisitoare si jenante decat un gang-bang intre mosnegi.

Am ramas sa ma bucur de mine. Eu cu mine si un glob albastru imens. Mortii lor de probleme, ca doar nu traim intr-o culegere de matematica. Totusi, de felul meu, imi place sa ma complic, sa ma gandesc ca toate cacaturile pot deveni la un moment dat chestii perfecte, ori...mai mult sau mai putin placute. Hm... "cacaturi perfecte" - ce de cacat suna...

As putea sa-mi doresc sa nu mai stiu de nimeni si nimic, as putea sa imi doresc sa dispar dintre voi, sau sa va stingeti toti si sa raman singur intr-o casa cat o planeta. As putea sa-mi doresc sa vad toata lumea in genunchi... Dar cu ce folos ? As putea sa va urasc pe fiecare, pana la ultimu', la fel de bine cum as putea sa va iubesc pe toti. As putea... Dar deja mi-e prea lene.

Asa ca, dupa un timp petrecut in purgatoriu, cel mai pacatos dintre sfinti se tireaza intr-o lume exotica. Nici el nu stie exact unde, dar totusi si-a luat avant. In curand o sa vada totul ca pe niste puncte si n-o sa mai stie de nimic si nimeni; caci de acolo de sus va auzi doar vantul suierandu-i pe la urechi si tot ce va mai intalni vor fi stolurile de pasari care se intorc din departarile calde.

Inainte de asta, o sa ma spovedesc unui ateu. O sa-mi fac curat in minte si ce o sa gasesc pe acolo o sa las in grija unui amnezic. O sa-mi daruiesc sentimentele unui insensibil. O sa-mi povestesc ideile, gandurile, trairile si povestile unui surdo-mut, iar la final o sa cer sfatul unui psihopat.

Am flacari in vene si gheata in privire. Infectat cu nepasare, regizor a zeci de scurt metraje pline de sarcasm o sa-mi gasesc singur placerea. Propriul scriitor imi aliniez gandurile aberante si pline de plictiseala pe foi imaginare, citite de prieteni imaginari in zgomote de hohote de ras, aplauze si batai pe umar.

Ma gasiti unde vreau. Zambind ironic, am plecat...

Cat timp ? Mult.

P.S. Va las un biletel scris in graba, cam asa : "...". Daca sunteti de acord, aveti nelamuriri sau confuzii, lasati un mesaj, raspuns, intrebare, injuratura, salut... Daca nu, atunci ... atunci bafta.

Stare de spirit. (fragmente)

Veritasaga. Povestea adevarata.

Sunt nehotarat. Nici fericit, nici posomorat.

Traiesc intre doua hotare,

pe un pod care se clatina si pierde scanduri,

iar cand incerc sa-mi fac ordine-n cap, imi spun:

"Doamne, cate ganduri...cate ganduri..."

Am de urcat trepte, pete de sters.

Supradoza de stres...

Acelasi chin spus in alt vers...

Iar lumea are un alt mers care mie-mi scapa.

Am nevoie de dragoste cum are nevoie desertul de apa.

In mine port o epava.

Cateodata, in priviri am otrava,

si furia ma face sa simt prin vene cum imi curge lava...

De multe ori mi-e frica;

am senzatia ca totul pica si nu gasesc nicio solutie.

Imi inchid ochii si-mi spun: 'Esecul nu intra in discutie".

Am invatat ca uiti adevarul daca tot minti.

Ca totul se reduce la ce simti...

...imi urmez drumul. Si mai am o problema:

nu ma pot detasa...

hmm...asta e... Am tot ce am spus mai spus.

Si e bine asa...

Nu trece-o zi fara sa am pretentia sa fiu mai bun.

Incerc sa nu-mi doresc sa ma razbun.

...puncte puncte...

Trenuletul

O mama statea in bucatarie, in timp ce fiul ei se juca cu trenuletul in living. La un moment dat, mama aude trenul oprindu-se si pe fiul ei spunand:

- " Toti pasagerii care coborati, duceti-va la mama dracu' ; toti ceilalti care mergeti mai departe, stati in p***a-mamii voastre linistiti pe scaune ca pleaca trenu' ".

Mama, stupefiata, merge in living si ii spune:

- " In casa asta nu se foloseste asemenea limbaj ! Acum, treci in camera ta si nu iesi de acolo 2 ore; dupa asta te poti juca iar cu trenuletul, dar numai daca vorbesti frumos ! "

Dupa 2 ore, copilul se intoarce din camera sa se joace. In curand, trenul se opreste la urmatoarea statie si maica-sa il aude:

- " Toti pasagerii care trebuie sa coboare, va rog sa nu uitati sa va luati toate bagajele. Pentru cei care urcati, va rugam sa asezati bagajele la locurile special destinate. Va dorim calatorie placuta si relaxanta alaturi de noi ! "

In timp ce mama incepe sa zambeasca, fiul adauga:

- " Iar cei care v-ati basicat pentru cele DOUA ORE de intarziere...puteti s-o trimiteti in p***a ma-sii pe aia din bucatarie...:

Nicio renastere. O primavara pe ritmuri sacadate.

Prolog...

Nu credeam sa-nvat a muri vrodata;

Pururi tânar, înfasurat în manta-mi,

Ochii mei 'naltam visatori la steaua

Singuratatii.

Când deodata tu rasarisi în cale-mi,

Suferinta tu, dureros de dulce...

Pân-în fund baui voluptatea mortii

Ne-nduratoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus.

Ori ca Hercul înveninat de haina-i;

Focul meu a-l stinge nu pot cu toate

Apele marii.

De-al meu propriu vis, mistuit ma vaiet,

Pe-al meu propriu rug, ma topesc în flacari...

Pot sa mai re-nviu luminos din el ca

Pasarea Phoenix?

(...)

Mihai Eminescu - Oda (in metrul antic)

Si incepeam astfel...

Fara sa fumez, fara sa beau si fara sa iau lectii de magie ma ridic usor usor... Talpile mi se dezlipesc de asfaltul gaurit de vreme. Ma ridic, ridic mainile. Inspir si inchid ochii. Expir si mi se deschide o lume... Inspir iar... . E un tablou ce se naste din pensula primaverii.

Tu simti cum te ridici ? as fi vrut sa intreb. Simti cum privirea-ti este colorata de lumina soarelui ?...Si cum... Lasa vantul usor si cald sa se joace in parul tau. O adiere placuta ce intra pe sub haine si ne mangaie pielea.

Hai sa ne plimbam...

(...)

Dar azi parca nu mai e primavara. E frig si rece. Un frig ce cuprinde si intra in fiecare. Totul pare ca s-a racit brusc. Lipsesc razele de soare si caldura lor. Lipsesc... . Lipsesc multe...

Auzeam ca intr-un vis o soapta calda..."N-am sa te las vreodata...". Speram sa nu fie nevoie sa ma trezesc; sa fiu deja treaz... .Sa nu devina totul scrum. Imi doream sa mai aud o data astfel de vorbe. Dar totul s-a petrecut cu viteza unei clipiri. O fulgerare. O amagire ?

Ascuns dupa o perdea de fum si ploi, pe un lac invaluit in ceata, rasuna un cantec. E cantecul unei lebede... Plec spre...nici eu nu stiu unde ma indrept... . O sa plec si totusi o sa raman pe loc. O sa plec si totusi o sa raman aici... . O sa-mi imprastii suflul in cele patru zari, ca macar asa sa pot hoinari, si poate macar asa o sa dispar...

Si-mi intaresc promisiunea ca sentimentele-mi sunt neschimbate. ILD... si totusi poate ca nu-ti mai folosesc la ceva. Poate ca nu mai sunt de ajuns cum erau odata... . Valul ce inainte iti gadila talpile probabil ca nu mai e de mult..., iar inima-ti probabil ca s-a oprit deja din acea alergare...

Nu-ti intorc spatele; raman aici, insa...

Pe drumul necunoscut ce mi se arata inainte, ma inclin precum o balanta pentru a-mi pastra echilibrul.Dar nu-mi sta in fire sa-mi pierd de tot urma; cred ca voi lasa totusi sa mi se vada urmele pasilor... . Nu stiu de ce...M-as simti mai bine asa cred. Poate ca nu va fi luat de vant si ultimul strop de pasiune si poate ca ploaia nu va spala cu totul tabloul pictat pana acum...

Dar azi parca nu mai e primavara. E frig si rece. Si nu e numai din cauza temperaturii. Un frig ce cuprinde si intra in fiecare. Totul pare ca s-a racit brusc. Lipsesc razele soarelui si caldura lor. Lipseste caldura din noi.... . Lipsesc multe...

Ascuns dupa o perdea de fum si ploi, pe un lac invaluit in ceata, rasuna un cantec. E cantecul unei lebede...

Lebada canta o singura data in viata...

Scrisoare. (Scrisoarea mea. Scrisoarea oricui)

“Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc, insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic.

As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valoreaza, ci pentru ceea ce semnifica.

As dormi mai putin, dar as visa mai mult, intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina. As merge cand ceilati se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm. As asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata!

Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde la soare, lasand la vederea tuturor nu numai corpul, ci si sufletul meu.

Doamne Dumnezeul meu daca as avea inima, as grava ura mea peste ghiata si as astepta pana soarele rasare. As picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, si un cantec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-as oferi-o lunii. As uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simti durerea spinilor si sarutul incarnat al petalelor…

Dumnezeul meu, daca as avea o bucatica de viata… N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc. As convinge pe fiecare femeie sau barbat spunandu-le ca sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste.

Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc! Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare singur. Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea. Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii… Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada. Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut, pentru prima oara, degetul parintelui, l-a acaparat pentru intotdeauna.

Am invatat ca um om are dreptul sa se uite in jos la altul, doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice. Sunt atatea lucruri pe care am putut sa le invat de la voi, dar nu cred ca mi-ar servi, deoarece atunci cand o sa fiu bagat in interiorul acelei cutii, inseamna ca in mod neferecit mor.

Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. Daca as stii ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune “te iubesc”si nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii.

Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata te voi uita.

Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti. De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta. Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui “imi pare rau”, “iarta-ma”, “te rog” si toate cuvintele de dragoste pe care le stii.

Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete. Cere-i Domnului taria si intelepciunea pentru a le exprima. Demostreaza-le prietenilor tai cat de importanti sunt pentru tine.”

(Gabriel Garcia Marquez - Scrisoare de ramas bun)

Speranta unei revederi...

In cap mi se bat si zbat aceleasi lucruri, aceleasi idei, aceleasi ganduri, iar in piept in zvacnesc aceleasi sentimente. Indiferent de ce mi s-ar spune, eu raman fixat pe ele. Caci altfel nu pot.

Nu am de gand sa caut alte solutii, caci imi convin cele pe care le am la indemana. Nu am de gand sa caut in alta parte. Nu am de gand sa ma prefac nepasator. Nu am de gand sa uit. N-o sa uit.

Asa cum am fost pana acum, asa o raman si de acum inainte. Ce am avut bun de oferit, o sa ofer si in timpul ce va urma. Imi doresc doar sa fiu lasat sa o fac...

Numai intr-o minge dai cu piciorul din placere...

Ce-ar fi daca nimeni n-ar disparea ? Si ce-ar fi daca am trimite toate neplacerile la plimbare si am deschide larg ferestrele ca razele de soare sa intre in casa ? Sa nu mai tinem geamurile inchise, draperiile trase si sa ne fortam sa nu auzim rugaminti...Dupa ce facem curat, sa deschidem usa si pe cel care asteapta, sa-l poftim inauntru. Sa luam loc si sa vorbim. O discutie placuta, linistitoare. Ca o ploaie bine-meritata ce vine dupa o seceta... . Sau ca un curcubeu ce se arata dupa o furtuna... . Ce zici ? Nu se merita ?

Sunt constient in ceea ce observ si inconstient ar spune unii, in ceea ce simt. Dar am un creier si o inima ce se completeaza reciproc. Si un pachetel de ganduri care nu ar produce neplaceri...

Sunt EU. Cel de pana acum...

Si ce-ar fi daca nimeni nu ar mai pleca gandindu-se ca nu va mai reveni ? N-ar fi placut ? Sa te feresti de cineva de care iti este lehamite, pe care iti este sila sa-l privesti si iti produce o stare de dezgust si de antipatie, da, este firesc. Dar cand ai parte de cineva care a incercat mereu sa te bucure ?...

Sa treaca acel "putin timp"... Care e acel "timp" ? O saptamana? O luna ? Doua luni ? Patru, cinci, sase, sapte luni ? UN AN !? DOI ANI ?!...Mai mult ?!

E "putin"... Nu ar trebui sa dureze pe masura numelui...? Promit ca o sa-mi cumpar ceasul pe care zic de atata timp sa mi-l fac cadou. Daca e vorba asadar de un timp scurt...ar trebui ca un ceas sa fie de ajuns sa ma pot ghida.

Eu sper... Eu vreau sa sper. Sa ingrijim floarea ce impreuna am plantat-o. Am inceput prin a pune cateva seminte in pamant, iar apoi a inceput sa creasca mai mult decat ne-am inchipuit. Sa avem grija de ea, pana nu e prea tarziu. Nu se merita s-o dam uitarii . Nu-mi doresc sa se ofileasca...

Nu te speria. Nu sunt rau. Priveste-ma si lasa-ma sa arat. Promit sa nu-ti fac rau.

...

...tu chiar asa de mult iti doresti sa urasti ... sa privesti cu nepasare si sa ...uiti... ?

Putem schimba pumnalele in flori,

Sa ingropam durerea

Si sa facem schimb de zambilici...

Da. Putem. Se poate.

Un foc mocnit, iscat din senin, arde in tacere...

ar trebui...

Un strop de ploaie...

apoi...

Un curcubeu...

si...

Soare...

Unde ?

Dor. O rugaminte si o dorinta...

N-am somn. Privirea imi fuge de pe un perete pe altul , apoi usor pe conturul obiectelor din camera... Nu se mai disting clar; pana ce ochii mei sa apuce sa se obisnuiasca cu intunericul, aspectul lor pare ca e creionat in linii vagi de lumina venita de afara. Difuza. Confuza. E liniste si intuneric. Linistea din miezul noptii... Ma gandeam...

Ma gandeam cum se pot schimba brusc anumite lucruri, situatii... Si cum imi luceau ochii caci credeam ca e bine... Ca sunt bine. Ca suntem bine.

Ti-am mai spus si stii cat tin la prietenia noastra. Si ca nu imi place sa-i dam cu piciorul. Ca urasc sa vad cum se pierde...

Ce spun acum e o rugaminte pe care sper sa o auzi...

Spuneam candva..."Isi doreste din tot sufletul sa recastige si sa pastreze o veche prietenie care pentru el inseamna mult". Si da, intr-adevar, cantareste enorm de mult pentru mine aceasta prietenie. Mi-am primit cadoul. M-a bucurat. Si-ti multumesc pentru el.

Dar acum, nu inteleg cum e posibil... Imi pare rau sa vad ca el incet incet incepe sa se piarda... Ca parca ce mi-ai oferit atunci, incerci acum sa iei inapoi. Starea asta rece nu aduce nimic bun.

Era o vreme in care toate parca mergeau bine. Si ma gandeam ca am gasit in sfarsit secretul. Mi-as dori nespus sa ma reintorc. Sa ne reintoarcem acolo. O vreme in care ne-am luat elan si o vreme in care nimic nu putea inclina prietenia...

Ar trebui sa mai astept oare inca un an pentru asta ? Inca un Craciun...?

31. ianuarie. 2009 : "De la tine..imi e de ajuns sa fii langa mine si sa spui toate prostiile care iti ies pe gura". Huff...oare deja nu mai sunt valabile cuvintele ? Asa de departe sunt ?

Mai tii tu minte cum era ? Cred ca era mult mai placut atunci decat este acum... Mie imi este dor...

Si nu mai e posibil sa gasim nimic care sa incalzeasca oleaca starea asta ?...

Gandeste-te...

...la cum era... Eram bine doar eu ?

P.S. Cred ca mesajul ultimei postari nu a fost inteles pe deplin. Ma refer la acel update. Probabil, si sper ca ce am scris mai sus o sa clarifice mai bine si gandurile o sa mi se inteleaga mai bine...

Iti multumesc.

Later: "...chiar daca impreuna am descoperit taine, acum cuvintele-mi sunt precum valize in care nu mai intra haine, iar eu ma imbrac in sentimente...

Ceea ce simt e scris pe mine, ca tatuaje permanente...

Stii si tu ca ne vantura vantul dupa cum vrea. Uneori nu simt pamantul sub talpa mea; si atunci imi aduc aminte...ca am invatat sa simt fara cuvinte...

...dincolo de masti ne ascundem prea des sufletul ranit... Incercand din greu sa exprimam ce simtim, desi deseori suntem incapabili... "

As incerca sa-ti deschid ochii, sau macar sa ti-i inchid si sa te privesti prin ai mei...

(Nu te refugia departe. Pastreaza o harta ca sa stii sa te intorci.)

Asculta mai multe audio Muzica

Orizontul se tot indeparteaza, si ma tot mint ca sunt in stare sa-l ajung. Si poalele curcubeului pareau asa aproape... .Nu stiu cum se face ca parca as incerca sa strang apa in pumn.

Si totusi...

Iti multumesc chiar daca tu consideri ca n-ar trebui.

Iti multumesc ca mi-ai oferit mult-doritul cadou de sarbatori.

Iti multumesc...


Scriu la urma, insa n-am uitat : ILD ! Fara sa te superi pe mine. Fara sa-mi ceri socoteala. Pentru ca vreau.

Nu-mi lua de tot cadoul te rog...

(Nu gasesc cuvintele ca sa scriu mai mult...)

P.S. Stii ca mi-ai promis mai demult un desen si doua foi scanate. Nu am uitat :D. Sunt aici...

Well, whatever, nevermind...

Voi stiti cum arata omul invizibil? Sau cum il cheama? Sau cand e nascut?

E omul invizibil un anonim sau un neexistent?

Nimeni nu-l vede, nu vrea sau nu reuseste sa-l vada?

Un om invizibil n-are griji. Nu intra in contact cu nimeni, deci nu are cine sa-i provoace griji. Provoaca si si le provoaca singur.

Omul invizibil e invizibil dar traieste in fiecare. E partea nevazuta a eului. Vazut doar de sine. Vorbeste in sopate tacute, auzite fara sa-ti dai seama , doar de adancurile creierului. Chiar si atunci cand striga nu se aude.

Niciodata nu se va afla ce gandeste omul invizibil. Totul va fi mascat de un voal de ipocrizie, mai mult sau mai putin dens; poate mai mult pentru a nu dezamagi.

E cel care trage sforile. Cel care te baga in corzi sau care te scoate din belele. Si n-ai cum sa-l educi. Se naste odata cu omul, dar se dezvolta separat. Nebunia e singura lui boala.

Si desigur, alt om care pare a fi anonim. Cel ce traieste printre oameni. Viu. Respira. Vede. Aude. Simte. Dar care pare a fi considerat invizibil. Nu i se da importanta, deci e ca si cum n-ar exista. Nu conteaza.

Asemeni omului invizibil. Anonim. Nimeni.

Fragmente reprezentative...

(Sau versuri ale altora din care trag concluzii)

Mai jos nu sunt cuvintele mele, dar sunt ideile ce mi le-am regasit in cuvintele rostite de altii. Si chiar daca nu sunt spuse de mintile filosofilor, ideea de baza se potriveste.

"Tocmai posibilitatea sa-ti implinesti un vis face viata interesanta. Si cand tu vrei ceva cu adevarat, tot Universul conspira la realizarea vointei tale..."

"Viata-i o lupta, vezi sa ramai in viata...

Nu privi-n urma, inamicul e in fata;

isi zice "viitor", "destin", "sau soarta"...

eu ii spun "profitor", "meschin". Ne poarta

pe unde nici nu visam, pe unde nu ma vedeam,

mi-aduc aminte cum radeam de tot ce mi se-ntampla.

Si nu regret nimic.

Incerc sa-nvat din tot, invat sa ma implic.

[...]...am cautat sa ma bucur de tot ce imi ofera...

Tu nu te teme, o sa-i iau si ce n-are;

aici e care-pe-care, nu-i loc de resemnare..."

"Senin privesc atent...

Ma uit in trecut, ma uit in prezent,

inspir adanc...

Nu vreau sa ma mai plang.

Accept impacat...sunt ceea ce sunt...

Baiatul alor mei, pustiul lor mereu,

Sunt nepot si var si frate, prieten tot eu...

Ce trai dulce-amarui,

oricat ar fi de greu, nu sunt al nimanui.

Totusi ma doare cand mi-e dor,

cat de inconstient priveam in viitor...

Usor,usor, s-a dovedit atat de inselator.

Ca sa le faci cu cap, fa-le la vremea lor.

Ca sunt regrete, dar sunt degeaba,

uneori graba chiar strica treaba.

Tu baga la cap si nu te teme

Mai bine mai tarziu decat prea devreme...

Asculta...e vocea mea din cap...

Ma duce iar in larg, fara catarg...

[..] Cu siguranta nu stiu cum s-a intamplat,

ca sigur, n-o sa plec singur...

Imi iau [..] un papirus si-un sigur pix

sa va mai scriu franturi din vis.

Cine e trist nu crede-n Paradis.

Imi iau si-un tupeu de nu-l pot duce eu.

[...]Si-un nucleu de curcubeu. Si-un zmeu.

N-o sa ne fie greu, ca-i Dumnezeu in fiecare;

doar ca fiecare e-un semi-zeu la intamplare.

Un semn de carte, un semn de intrebare.

Arma mea de vanatoare pentru necuvantatoare.

Raze de soare pentru colorare...

Cu multa dragoste, ...o sa dispar in zare....

(Inspirat din fragmente de versuri. Florian Pittis. Rashid. Byga. Aforic)