Brusc. Iubesc nebunesc nebunia. M-a captivat din prima si am inceput incet-incet, din ce in ce mai mult, sa o ador. Era ca un drog pe care deja l-am incercat cu o supradoza. O lunga vreme am fost in sevraj si semnele pe care mi le-a lasat inca le mai mangai cu o traire interioara.
Aveam propriul dealer si doar de la el luam; care, fara voia lui probabil, ma facea sa incerc si mai mult, si mai mult...
Iubesc nebunesc nebunia. M-a captivat din prima si am inceput incet-incet, din ce in ce mai mult, sa o ador. Eram un idiot. Acum nu stiu daca mai sunt. Si in unele momente "esti un idiot" il gasesc ca pe un compliment. Daca nebunia, in nebunia ei, citeste asta, sa ridice o mana.
Foi s-au scris, zile au trecut... Citesc epistole si ... Mi se pare ciudat. Totul mi se pare ciudat si nu stiu adevarul cat de...adevarat mai este. Deseori ma simt un strain care pe zi ce trece se instraineaza sau este instrainat si mai mult. Si gandurile mele-mi par idei fantasmagorice, si incerc totusi sa ma agat de ultimul fir al optimismului din cele cateva cuvinte dulci pe care le mai vad scrise uneori parca in...soapte. Strainul ce zace latent in mine pare uneori ca prinde viata si contur, se imbraca intr-o umbra si ma goneste pe mine, cel ce eram odata.
[...de ceva vreme insa, cămăruţa cu suflete si-a deschis usa pentru o...albinuta. Asa mi-a zis. Vreau sa o cred. Sper totusi sa se simta bine in acolo in cămăruţă. Nu stiu cat de calduros e acolo. Inca nu fac parte din prietenii mei de suflet, dar incerc mereu sa mentin atmosfera.
Eh...albinuta ma mai inteapa uneori. E suportabil atat timp cat nu-mi lasa semne...insuportabile. Siii...ca tot veni vorba, acum ca tot sunt prieten cu ea, imi doresc ca asa sa ramana...pana la adanci batraneti. Si chiar daca ar insemna sa nu renunt la durerile intepaturilor de ac, tot i-as da voie sa stea la mine in cămăruţă...]
Alunga Strainul si pastreaza-ma pe mine viu...
