Prolog...
Nu credeam sa-nvat a muri vrodata;
Pururi tânar, înfasurat în manta-mi,
Ochii mei 'naltam visatori la steaua
Singuratatii.
Când deodata tu rasarisi în cale-mi,
Suferinta tu, dureros de dulce...
Pân-în fund baui voluptatea mortii
Ne-nduratoare.
Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus.
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele marii.
De-al meu propriu vis, mistuit ma vaiet,
Pe-al meu propriu rug, ma topesc în flacari...
Pot sa mai re-nviu luminos din el ca
Pasarea Phoenix?
(...)
Mihai Eminescu - Oda (in metrul antic)
Si incepeam astfel...
Fara sa fumez, fara sa beau si fara sa iau lectii de magie ma ridic usor usor... Talpile mi se dezlipesc de asfaltul gaurit de vreme. Ma ridic, ridic mainile. Inspir si inchid ochii. Expir si mi se deschide o lume... Inspir iar... . E un tablou ce se naste din pensula primaverii.
Tu simti cum te ridici ? as fi vrut sa intreb. Simti cum privirea-ti este colorata de lumina soarelui ?...Si cum... Lasa vantul usor si cald sa se joace in parul tau. O adiere placuta ce intra pe sub haine si ne mangaie pielea.
Hai sa ne plimbam...
(...)
Dar azi parca nu mai e primavara. E frig si rece. Un frig ce cuprinde si intra in fiecare. Totul pare ca s-a racit brusc. Lipsesc razele de soare si caldura lor. Lipsesc... . Lipsesc multe...
Auzeam ca intr-un vis o soapta calda..."N-am sa te las vreodata...". Speram sa nu fie nevoie sa ma trezesc; sa fiu deja treaz... .Sa nu devina totul scrum. Imi doream sa mai aud o data astfel de vorbe. Dar totul s-a petrecut cu viteza unei clipiri. O fulgerare. O amagire ?
Ascuns dupa o perdea de fum si ploi, pe un lac invaluit in ceata, rasuna un cantec. E cantecul unei lebede... Plec spre...nici eu nu stiu unde ma indrept... . O sa plec si totusi o sa raman pe loc. O sa plec si totusi o sa raman aici... . O sa-mi imprastii suflul in cele patru zari, ca macar asa sa pot hoinari, si poate macar asa o sa dispar...
Si-mi intaresc promisiunea ca sentimentele-mi sunt neschimbate. ILD... si totusi poate ca nu-ti mai folosesc la ceva. Poate ca nu mai sunt de ajuns cum erau odata... . Valul ce inainte iti gadila talpile probabil ca nu mai e de mult..., iar inima-ti probabil ca s-a oprit deja din acea alergare...
Nu-ti intorc spatele; raman aici, insa...
Pe drumul necunoscut ce mi se arata inainte, ma inclin precum o balanta pentru a-mi pastra echilibrul.Dar nu-mi sta in fire sa-mi pierd de tot urma; cred ca voi lasa totusi sa mi se vada urmele pasilor... . Nu stiu de ce...M-as simti mai bine asa cred. Poate ca nu va fi luat de vant si ultimul strop de pasiune si poate ca ploaia nu va spala cu totul tabloul pictat pana acum...
Dar azi parca nu mai e primavara. E frig si rece. Si nu e numai din cauza temperaturii. Un frig ce cuprinde si intra in fiecare. Totul pare ca s-a racit brusc. Lipsesc razele soarelui si caldura lor. Lipseste caldura din noi.... . Lipsesc multe...
Ascuns dupa o perdea de fum si ploi, pe un lac invaluit in ceata, rasuna un cantec. E cantecul unei lebede...
Lebada canta o singura data in viata...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu