luni, 17 mai 2010

In cautarea unui Zambet



Dulci amintiri, vechi surasuri, calde imbratisari... Pagini impaturite cu grija si pastrate la suflet...
Noi povesti inca nedeslusite, cu eroi inca nedescoperiti...
Calme cugetari...

Hoinar in acelasi ritm, ridicand din umeri si pasind mai departe intr-un sincron inchipuit. Alerg cu timpul si fug de tot, inchis in mine insumi printre valuri inot, si-mi zic : "inca mai pot, de bucurii inca mai e loc, inca mai e timp de hoinareala." Imi scutur buzunarele si nu gasesc nici macar doi bani ca sa-i dau pe ceva, si trec mai departe cu gandul ca mai incolo, la urmatoarea intersectie, la urmatorul colt de strada voi gasi ceva interesant de privit.


Tu pe unde te ascunzi ? Eu ma invart pe aici. Esti cam departe si imaginea ta imi apare confuza.Te cunosc sau urmeaza ? Sa-ti spun "buna" sau sa te intreb ce-ai mai facut intre timp ?
Incerc sa-mi mentin echilibrul pe o dunga imaginara. Lovesc cu varful piciorului micile pietricele desprinse din asfaltul ce sta in picioarele si la cheremul tuturor. Patura de bitum, de-un cenusiu topit in vremurile de canicula ale verii, adormita sub imbracamintea iernii.

Hai sa ne jucam. Sa ne dansam dansul propriu. Un dans in doi, un dans fara noima fata de ceilalti, neinteles de ei.

Zambeste-mi si zi-mi ceva.

Dar te pricepi de minune sa te joci, si asa de bine stii sa te ascunzi incat nu te lasi gasita asa usor. Sau poate deloc. Si nu-mi fac iluzii...chiar daca astept.


Gandurile-mi vorbesc intr-una. Imi dau sfaturi si ma contrazic. Ma indruma, alteori ma poarta spre drumuri false.

Sunt tanar...Am timp sa ma intorc, iar apoi sa pornesc din nou. Am timp sa astept. Am timp sa ma las purtat spre visare.Am timp sa hoinaresc, sa caut si sa descopar. Am timp sa te gasesc.

Caci eu sunt. Sunt eu. Imi scutur buzunarele, si in loc de bani gasesc firimituri de zambete.

Imi continui hoinareala, ma inarmez cu rabdare si sper ca Noul sa mi se iveasca in cale.


Zambeste-mi si zi-mi ceva.

marți, 4 mai 2010

O lectie. O palma


Adolf Hitler spunea: "Cu cat cunosc mai bine oamenii, cu atat iubesc mai mult cainii."

E o replica cum nu se poate mai adevarata. Cu cat cunosc mai bine oamenii, cu atat ajung sa iubesc si mai mult animalele. Pentru ca animalele nu asteapta favoruri in schimbul cinstei si onoarei oferite. Pentru ca animalele nu se bazeaza pe ipocrizie, si pentru ca o pisica gudurandu-se pe langa picioarele tale, sau un caine care da din coada cand te vede chiar se bucura si nu asteapta decat cel mult o mana calda care sa il mangaie.

Pentru ca cine spune ca animalele nu simt si nu gandesc e un cretin !

(E doar un exemplu din mii de cazuri. O pisica nu-si paraseste "prietena" nici macar cand aceasta e pe moarte.Fiind calcata de masina, incearca sa-i faca ...masaj cardiac si ramane alaturi de ea pana in ultimul moment; chiar si dupa...)



In schimb oamenii...unde sunt cand e nevoie de ei ? Ascunsi printre scuze, fac loc animalelor, adevaratii prieteni de suflet, cei care intr-adevar dau dovada de lectii de loialitate. Tristetea, iubirea, durerea, afectiunea...se resimt mai mult in creierul sau pieptul multor dintre necuvantatoare decat in inimile si capetele multora dintre noi.

Cu cat cunosc mai bine oamenii, cu atat ajung sa iubesc mai mult animalele...