vineri, 30 iulie 2010

Un gand bun...


"Tre' sa recunosc : sunt un visator de felul meu. Realitatea insa o cunosc, si ma separ de ea mereu, caci atunci cand sunt in ea, nu mai sunt eu. Dar o tin aproape, pana cand mi invelesc ochii in pleoape si nu mai las visele sa scape. [...]. Sunt nehotarat - nici fericit, nici posomorat".


Gandind in timp ce scriu. Cu mintea in trecut si ochii spre ce va urma. Cu sperante, zambete ce asteapta mi se aseze in coltul gurii. Cu iubirea ce inca o port fara sa dau socoteala de ce, stiind ca sunt constient de ceea ce fac; si pentru ca se merita sa o fac. Cu ideea impregnata in cap ca ceea ce fac bun, fac din suflet, iar majoritatea tampeniilor sunt rodul necugetarii ori a orgoliului uneori prostesc.

"Iar cand incerc sa-mi fac ordine in cap, imi spun...'Doamne, cate ganduri...cate ganduri...' ".

Lucrurile incep usor usor sa-si arate adevarata fata, iar eu trebuie sa ma obisnuiesc sa alerg odata cu timpul. Alerg odata cu el dar pastrez amintirile ca sa stiu de unde am inceput, ca sa nu uit... . Nu-mi doresc sa uit, nici sa fiu dependent. Gasesc in orice amintire acea raza care-ti readuce zambetul pe buze atunci cand imagini iti revin in cap. Amintirile ar trebui sa ajute, nu sa provoace migrene. Legatura cu trecutul...

Si totusi...sa nu merg fara sa uit de mine si de restul. Sa am grija ca uneori sa-mi pastrez un pas in urma pentru a-mi aminti, alteori - un salt inainte peste obstacole. Caci elementara obligatie a prezentului e sa se mai uite din cand in cand inapoi si inainte... Sa tin pasul nu inseamna sa imit mersul. Mersul mi-l pastrez. Mersul e caracteristic.

Intrebari sunt multe. Raspunsurile vin pe parcurs. Necazurile sunt musafirii nepoftiti si te viziteaza tocmai cand rasufli usurat. Fericirea ti-o conturezi singur, iar clipa perfecta o stabilesti tu. Clipa perfecta a fost ieri, e acum, sau poti sa faci ca ea sa vina maine.

"Stiu ca nu stiu nimic". Nu cunosc realitatea; o descopar; cu fiecare data cand ies pasind pragul usii, cu fiecare data cand ma uit in juru-mi, cu fiecare pas pe strada, cu fiecare dimineata in care ma trezesc, cu fiecare vorba, cu fiecare clipire. Nu e nimic perfect, dar n-am de gand sa tin ochii stransi inchisi si degetele in urechi. Prefer sa zambesc. Sa rad. Si experimentand la fiecare pas, sa iau in ras necazul.

..."Inchid ochii si spun: 'Esecul nu intra in discutie'."...

Si inca zambesc cand vad poze din "a fost odata...". Acele imagini pe care le privesc si-n mintea mea filme intregi incep sa ruleze... . Au fost clipe ce ma-ndeamna sa revin la astfel de momente. Dar cum nu ma pot intoarce sa locuiesc inapoi in trecut, incerc asadar sa gasesc altele noi, alte motive...
Caut in tot si-n toate acel cantec ce-mi gadila timpanul, ce ma ridica si ma poarta peste tot, ce-mi da posibilitatea sa simt necunoscutul, sa vad ce am mai vazut. Un ritm in bataile inimii. O sursa de vise si o doza de ganduri pozitive.

O sa continui sa pun intrebari, asteptand raspunsul chiar daca uneori nu este cel dorit. Si chiar daca un raspuns aflat genereaza din ce in ce mai multe intrebari. E timp pentru toate...
O sa continui sa iubesc (pe cine cred eu; fara sa mi se impuna). O sa continui sa spun "Te iubesc " daca o simt.
O sa continui sa zambesc si o sa incerc sa aduc zambete ca sa am alaturi de cine sa ma bucur. Caci de unu' singur n-are niciun farmec.
O sa continui sa sper.
O sa continui. Inca mai am de oferit si cadouri de dat. Caci incerc sa va ofer tuturor o bucatica din partea mea buna. Si daca cititi probabil o sa va dati seama. E randul, paragraful vostru ăsta, ce-l scriu acum. Cum spuneam, fiecare cu rolul lui. Va stiti. O sa intelegeti. Am oleaca pretentia sa va simtiti :)). Nu vreau sa scriu aici un pomelnic.

Trebuie sa gasesc frumosul din orice, caci de aici se vor naste amintirile. Si cand voi face o excursie in trecut vreau sa imi amintesc cu bucurie.

Cat despre timpurile fara griji si copilarie...ei bine, asta-i cu totul o alta poveste...

.......

"Multe au fost...multe s-au dus...
Multe-au mai ramas de spus,
si-o sa le spun.
Nu trece-o zi fara sa am pretentia sa fiu mai bun.
Incerc sa nu-mi doresc sa ma razbun."

.......


"Am iubit, am zambit si am plans, am avut partea mea la paguba, iar acum cand lacrimile au devenit substitut pentru bucurie ma uit in urma si ma amuz. Cand ma gandesc ca am fost capabil pentru toate astea si nu intr-un mod rusinos…e clar. A fost in felul meu. Mi-am asumat toate bunele si relele si pana la urma am mers pe calea mea. Da, e calea mea."
(Mile Carpenisan)

4 comentarii:

Bama Boy spunea...

Excelenta postare! Esentialul e sa nu ne schimbam in rau, sa fim "aceiasi noi", sa ne pastram caracteristicile odata dobandite. E pacat ca pe majoritatea ii schimba actualitatea...

arch spunea...

Noi insisi...ce termen abstract. Oare ficare din noi stie cu adevarat ce suntem? daca da atunci ce suntem?

Un alt intelectual spunea...

Si daca noi nu suntem chiar noi? :-??

Neloots` spunea...

@ un alt intelectual : am scris despre mine; nu stiu de ce se intelege ca am vorbit la modul general ;))

nu am generalizat pentru ca nu-i stiu pe toti, deci automat nu stiu trairile si perceptiile tuturor.


deci, este vorba despre mine, si mesajul meu catre ceilalti care ma stiu (sau nu).