Un foc mocnit, iscat din senin, arde in tacere...

ar trebui...

Un strop de ploaie...

apoi...

Un curcubeu...

si...

Soare...

Unde ?

Dor. O rugaminte si o dorinta...

N-am somn. Privirea imi fuge de pe un perete pe altul , apoi usor pe conturul obiectelor din camera... Nu se mai disting clar; pana ce ochii mei sa apuce sa se obisnuiasca cu intunericul, aspectul lor pare ca e creionat in linii vagi de lumina venita de afara. Difuza. Confuza. E liniste si intuneric. Linistea din miezul noptii... Ma gandeam...

Ma gandeam cum se pot schimba brusc anumite lucruri, situatii... Si cum imi luceau ochii caci credeam ca e bine... Ca sunt bine. Ca suntem bine.

Ti-am mai spus si stii cat tin la prietenia noastra. Si ca nu imi place sa-i dam cu piciorul. Ca urasc sa vad cum se pierde...

Ce spun acum e o rugaminte pe care sper sa o auzi...

Spuneam candva..."Isi doreste din tot sufletul sa recastige si sa pastreze o veche prietenie care pentru el inseamna mult". Si da, intr-adevar, cantareste enorm de mult pentru mine aceasta prietenie. Mi-am primit cadoul. M-a bucurat. Si-ti multumesc pentru el.

Dar acum, nu inteleg cum e posibil... Imi pare rau sa vad ca el incet incet incepe sa se piarda... Ca parca ce mi-ai oferit atunci, incerci acum sa iei inapoi. Starea asta rece nu aduce nimic bun.

Era o vreme in care toate parca mergeau bine. Si ma gandeam ca am gasit in sfarsit secretul. Mi-as dori nespus sa ma reintorc. Sa ne reintoarcem acolo. O vreme in care ne-am luat elan si o vreme in care nimic nu putea inclina prietenia...

Ar trebui sa mai astept oare inca un an pentru asta ? Inca un Craciun...?

31. ianuarie. 2009 : "De la tine..imi e de ajuns sa fii langa mine si sa spui toate prostiile care iti ies pe gura". Huff...oare deja nu mai sunt valabile cuvintele ? Asa de departe sunt ?

Mai tii tu minte cum era ? Cred ca era mult mai placut atunci decat este acum... Mie imi este dor...

Si nu mai e posibil sa gasim nimic care sa incalzeasca oleaca starea asta ?...

Gandeste-te...

...la cum era... Eram bine doar eu ?

P.S. Cred ca mesajul ultimei postari nu a fost inteles pe deplin. Ma refer la acel update. Probabil, si sper ca ce am scris mai sus o sa clarifice mai bine si gandurile o sa mi se inteleaga mai bine...

Iti multumesc.

Later: "...chiar daca impreuna am descoperit taine, acum cuvintele-mi sunt precum valize in care nu mai intra haine, iar eu ma imbrac in sentimente...

Ceea ce simt e scris pe mine, ca tatuaje permanente...

Stii si tu ca ne vantura vantul dupa cum vrea. Uneori nu simt pamantul sub talpa mea; si atunci imi aduc aminte...ca am invatat sa simt fara cuvinte...

...dincolo de masti ne ascundem prea des sufletul ranit... Incercand din greu sa exprimam ce simtim, desi deseori suntem incapabili... "

As incerca sa-ti deschid ochii, sau macar sa ti-i inchid si sa te privesti prin ai mei...

(Nu te refugia departe. Pastreaza o harta ca sa stii sa te intorci.)

Asculta mai multe audio Muzica

Orizontul se tot indeparteaza, si ma tot mint ca sunt in stare sa-l ajung. Si poalele curcubeului pareau asa aproape... .Nu stiu cum se face ca parca as incerca sa strang apa in pumn.

Si totusi...

Iti multumesc chiar daca tu consideri ca n-ar trebui.

Iti multumesc ca mi-ai oferit mult-doritul cadou de sarbatori.

Iti multumesc...


Scriu la urma, insa n-am uitat : ILD ! Fara sa te superi pe mine. Fara sa-mi ceri socoteala. Pentru ca vreau.

Nu-mi lua de tot cadoul te rog...

(Nu gasesc cuvintele ca sa scriu mai mult...)

P.S. Stii ca mi-ai promis mai demult un desen si doua foi scanate. Nu am uitat :D. Sunt aici...

Well, whatever, nevermind...

Voi stiti cum arata omul invizibil? Sau cum il cheama? Sau cand e nascut?

E omul invizibil un anonim sau un neexistent?

Nimeni nu-l vede, nu vrea sau nu reuseste sa-l vada?

Un om invizibil n-are griji. Nu intra in contact cu nimeni, deci nu are cine sa-i provoace griji. Provoaca si si le provoaca singur.

Omul invizibil e invizibil dar traieste in fiecare. E partea nevazuta a eului. Vazut doar de sine. Vorbeste in sopate tacute, auzite fara sa-ti dai seama , doar de adancurile creierului. Chiar si atunci cand striga nu se aude.

Niciodata nu se va afla ce gandeste omul invizibil. Totul va fi mascat de un voal de ipocrizie, mai mult sau mai putin dens; poate mai mult pentru a nu dezamagi.

E cel care trage sforile. Cel care te baga in corzi sau care te scoate din belele. Si n-ai cum sa-l educi. Se naste odata cu omul, dar se dezvolta separat. Nebunia e singura lui boala.

Si desigur, alt om care pare a fi anonim. Cel ce traieste printre oameni. Viu. Respira. Vede. Aude. Simte. Dar care pare a fi considerat invizibil. Nu i se da importanta, deci e ca si cum n-ar exista. Nu conteaza.

Asemeni omului invizibil. Anonim. Nimeni.

Fragmente reprezentative...

(Sau versuri ale altora din care trag concluzii)

Mai jos nu sunt cuvintele mele, dar sunt ideile ce mi le-am regasit in cuvintele rostite de altii. Si chiar daca nu sunt spuse de mintile filosofilor, ideea de baza se potriveste.

"Tocmai posibilitatea sa-ti implinesti un vis face viata interesanta. Si cand tu vrei ceva cu adevarat, tot Universul conspira la realizarea vointei tale..."

"Viata-i o lupta, vezi sa ramai in viata...

Nu privi-n urma, inamicul e in fata;

isi zice "viitor", "destin", "sau soarta"...

eu ii spun "profitor", "meschin". Ne poarta

pe unde nici nu visam, pe unde nu ma vedeam,

mi-aduc aminte cum radeam de tot ce mi se-ntampla.

Si nu regret nimic.

Incerc sa-nvat din tot, invat sa ma implic.

[...]...am cautat sa ma bucur de tot ce imi ofera...

Tu nu te teme, o sa-i iau si ce n-are;

aici e care-pe-care, nu-i loc de resemnare..."

"Senin privesc atent...

Ma uit in trecut, ma uit in prezent,

inspir adanc...

Nu vreau sa ma mai plang.

Accept impacat...sunt ceea ce sunt...

Baiatul alor mei, pustiul lor mereu,

Sunt nepot si var si frate, prieten tot eu...

Ce trai dulce-amarui,

oricat ar fi de greu, nu sunt al nimanui.

Totusi ma doare cand mi-e dor,

cat de inconstient priveam in viitor...

Usor,usor, s-a dovedit atat de inselator.

Ca sa le faci cu cap, fa-le la vremea lor.

Ca sunt regrete, dar sunt degeaba,

uneori graba chiar strica treaba.

Tu baga la cap si nu te teme

Mai bine mai tarziu decat prea devreme...

Asculta...e vocea mea din cap...

Ma duce iar in larg, fara catarg...

[..] Cu siguranta nu stiu cum s-a intamplat,

ca sigur, n-o sa plec singur...

Imi iau [..] un papirus si-un sigur pix

sa va mai scriu franturi din vis.

Cine e trist nu crede-n Paradis.

Imi iau si-un tupeu de nu-l pot duce eu.

[...]Si-un nucleu de curcubeu. Si-un zmeu.

N-o sa ne fie greu, ca-i Dumnezeu in fiecare;

doar ca fiecare e-un semi-zeu la intamplare.

Un semn de carte, un semn de intrebare.

Arma mea de vanatoare pentru necuvantatoare.

Raze de soare pentru colorare...

Cu multa dragoste, ...o sa dispar in zare....

(Inspirat din fragmente de versuri. Florian Pittis. Rashid. Byga. Aforic)

Amintiri viitoare

Uite că iarăşi am devenit boboc... .Şi cică tre' sa-ti fie frica dom'le...ca deh', vine sesiunea si chilotii tre' sa-ti tremure aşa...

Că cica asa-i la facultate, adica asa se aude de la cei care au trecut pe acolo inaintea ta: "viata de student frate !", da' la urma...sesiunea !

Mi-am adus aminte de un banc, apropo de sesiuni.

Moare un tip si ajunge in iad. Acolo dracu' il pune sa aleaga intre iadul obisnuit si cel studentesc. Gandindu-se ca toata viata a fost un om obisnuit, alege iadul obisnuit. Acolo, ziua distractie, numai ca seara vine dracu' si le bate cate un cui in fund. O zi, doua, trei, pana cand omul se satura si se decide sa aleaga iadul studentesc, cu speranta ca-i va fi mai bine.

Ajunge asadar in iadul studentesc. Acolo ce sa vezi ? Prima zi, distractie, a doua zi distractie, a treia zi distractie. Si trec asa 4 luni de distractie , fara niciun cui...

Cand se bucura si omul nostru ca a nimerit in sfarsit intr-un loc linistit, vine dracu cu o lada plina cu cuie : "Baieti, gata distractia ! A venit sesiunea !

Tot asa, am vazut recent pe net, o povestire, imaginara dar totusi oarecum din viata reala despre ..ghici ce? Da. Facultate, sesiune etc... . Si ma cam regasesc in ea. Si cred ca asa se intampla majoritatii.

Ideea e ca <<...te bagi la facultate si-n fiecare an si-n fiecare semestru, examenele de cacat pe care nu poti sa le iei. Si devine restanta peste restanta, peste restanta si restanta peste ani si ani si ani si dupa aia zici: "Ma cac; nu mai termin facultatea asta."

Da' stiti care e problema? Ca vrei sa te apuci de invatat si de cand erai in sesiune ziceai : "Gata! M-apuc! Gata, sa-mi bag picioarele, imi fac planu' pentru maine.

Ok. La ora 10 ma trezesc. De la ora 11 pana la ora 15 bag invatat. De la ora 15 pana la ora 15:30 ma relaxez. Ok. De la ora 15:30 pana la ora 18 mai bag invatat.

Si credeai in cacatu' ala de program...

Te trezesti dimineata si zici: "Bă, azi e ziua in care ma apuc de invatat ! Yes ! Ha ! Da' mai intai tre' sa mananc... . Te duci in bucatarie, deschizi frigideru'...: "N-am rosii. NU pot sa invat daca n-am rosii." Te duci, faci piata, ...ai luat rosii...

Dupa ce mananci...iti dai seama ca "e dezordine in casa. NU pot sa invat daca e dezordine in casa." Si uite-asa faci toate cacaturile, mai putin a invata.>>

Si intr-un final..."nu mai frate...maine de-acu'.."

(preluare, Costel, "Deko Cafe")

Voi ce parere aveti? Costel ăsta vorbeste SF-uri, sau v-ati gasit si voi printre cele spuse mai sus? La urma urmei nu conteaza daca inveti la facultate sau liceu. Trebuie doar sa ai ceva de invatat, clar ! [:))]

Momentan n-am intrat asa tare in focuri; adica cel putin nu azi, in ziua in care am scris aici.

Urmeaza si la mine saptamana viitoare. Sper sa nu fac mofturi daca n-o sa am rosii in frigider, deci...[:))]

P.S. Sper, si nu cred ca vor deranja anumite portiuni de text. Caci pana la urma nimeni dintre noi nu cred ca a folosit absolut intotdeauna un limbaj corect si/sau elevat.

Emotii

Sunt real. Cer si dau. Nimic nu pica din cer. Iar cand dau o fac si imi place sa cred ca o fac din inima.

Emotii? Da. Exista, si trec prin ele. Toti avem suflet. Mark Twain spunea ca "orice emotie, daca este sincera, este involutara", iar Titu Maiorescu considera ca emotiunile trebuie pastrate pentru lucrurile care merita. Iar eu nu-mi petrec timpul plangand lucruri marunte. Consider ca scopul existentei implica astfel de maruntisuri care sa intepe cand lucrurile tind s-o ia pe un fagas lin. Gropi sau damburi cand drumul incepe sa ti se para prea drept. Sa n-ai timp sa adormi.

Sinceritate? Da. Unele persoane merita. Si au parte de ea.

Revenind la emotii...Stii ca emotiile se joaca cu tine? Ca incep usor usor sa te gadile, pana cand ajung sa te bage in transa? Ca toti suntem oameni; n-a existat nimeni pana acum care sa nu tremure macar o data in sinea lui, de'a lungul vietii, pentru un anumit scop. Oamenii fara frica sau emotii, fara temeri si plin de curaj sunt doar schitele celor ce modeleaza povesti de bravura.

Emotiile izvorasc din diverse motive; au poate la baza idealuri, ce in momente tulburi par greu de realizat...

Si stii care-i ironia care totusi relaxeaza? Ca afli intr-un final ca tot raul a fost doar in capul tau. Ca ai pus prea mult gri in ganduri, mai mult decat ar fi trebuit.

Si totusi ai emotii...De ce? Pentru ca stii ce va urma, sau pentru ca nu stii ce va urma. Pentru ca te temi sa nu pierzi. Pentru ca-ti pasa...

Si-mi pasa...