O lectie. O palma

Adolf Hitler spunea: "Cu cat cunosc mai bine oamenii, cu atat iubesc mai mult cainii."

E o replica cum nu se poate mai adevarata. Cu cat cunosc mai bine oamenii, cu atat ajung sa iubesc si mai mult animalele. Pentru ca animalele nu asteapta favoruri in schimbul cinstei si onoarei oferite. Pentru ca animalele nu se bazeaza pe ipocrizie, si pentru ca o pisica gudurandu-se pe langa picioarele tale, sau un caine care da din coada cand te vede chiar se bucura si nu asteapta decat cel mult o mana calda care sa il mangaie.

Pentru ca cine spune ca animalele nu simt si nu gandesc e un cretin !

(E doar un exemplu din mii de cazuri. O pisica nu-si paraseste "prietena" nici macar cand aceasta e pe moarte.Fiind calcata de masina, incearca sa-i faca ...masaj cardiac si ramane alaturi de ea pana in ultimul moment; chiar si dupa...)

In schimb oamenii...unde sunt cand e nevoie de ei ? Ascunsi printre scuze, fac loc animalelor, adevaratii prieteni de suflet, cei care intr-adevar dau dovada de lectii de loialitate. Tristetea, iubirea, durerea, afectiunea...se resimt mai mult in creierul sau pieptul multor dintre necuvantatoare decat in inimile si capetele multora dintre noi.

Cu cat cunosc mai bine oamenii, cu atat ajung sa iubesc mai mult animalele...

Concluzie... (?)

"V-am scris acest text (cum am mai scris si altele, alte spuneri criticate din greu) ca sa intelegeti si din experienta altora (...). Daca un om e prezent fara sa fie incurajat (ba e chiar descurajat) daca scrie, daca vorbeste, daca face minuni, daca dupa ce l-ati huiduit, balacarit, tarat prin niste mlastini de indiferenta (fireste, sunt figuri de stil acestea) inca e acolo, pesemne ca insemnati ceva pentru el. Poate chiar totul..

Iar daca de partea voastra nu se ridica nici un steag pe care luptatorul/a sa citeasca: “ok, am inteles, hai sa vedem daca putem face ceva impreuna, si mie imi e drag de tine!” macar fiti gentili si cavaleri (e valabil si pentru femei, dar nu stiu ce sa scriu in loc de cavaler, imi pare rau) si spuneti asta. Spuneti,nu lasati sa se inteleaga. Spuneti pe sleau ca nu se va petrece nimic, ca nu exista de partea cealalta nici o scanteie.

Pentru ca ..da, desi veti fi lasi/a la un moment dat se va intelege (iar speranta va disparea cu totul). (...) iar daca vreti sa stiti, tristetea care se va instala, chiar si dezamagirea vor fi invinse si mascate cu greu."

(fragment - putin modificat, de aici)

Flacari in vene si gheata in privire

Atentie, se inchid usile ! Urmeaza statia...pfff...aia de departe...

Basi vibrand in creier, sange pompat in vene, inima-mi tresalta printre alte inimi scaldate-n ignoranta. Iau la picioare asfaltu' si umblu hoinar prin lumea veche si noua.

Aburii si vaporii combinati in sange si ochii impaienjeniti - doar un preludiu.

Planurile mele - niste porcarii, ce tampenii... Ganduri SF. Planuri incepute si neterminate. Schite ale memoriei. Creionari abia deslusite. Insemnari firave scrise pe nisip in bataia vantului... Asa ca acum planurile mele sunt bine puse...la mama naibii.

Si mai aveam si niste vise, da' m-am trezit intre timp. Un vis ciudat, intr-o noapte egala cu zile si nopti de la pol, un vis precum o oaza vazuta de un arab cu insolatie.

Sunt plictisit, obosit, satul. Plictisit de tot felul de scenarii de cacat parca desprinse din filme penibile indiene, impodobite cu lacrimi de crocodil. Si obosit ca talpile sa ma plimbe du-te-vino pe un drum fara capat. Asa ca satul, calc prin toata cenusa asta stransa de-a lungul vremii, fara sa-mi mai pese daca ma murdaresc sau nu. Pe aici lucrurile devin plictisitoare si fara rezolvare, mai plictisitoare si jenante decat un gang-bang intre mosnegi.

Am ramas sa ma bucur de mine. Eu cu mine si un glob albastru imens. Mortii lor de probleme, ca doar nu traim intr-o culegere de matematica. Totusi, de felul meu, imi place sa ma complic, sa ma gandesc ca toate cacaturile pot deveni la un moment dat chestii perfecte, ori...mai mult sau mai putin placute. Hm... "cacaturi perfecte" - ce de cacat suna...

As putea sa-mi doresc sa nu mai stiu de nimeni si nimic, as putea sa imi doresc sa dispar dintre voi, sau sa va stingeti toti si sa raman singur intr-o casa cat o planeta. As putea sa-mi doresc sa vad toata lumea in genunchi... Dar cu ce folos ? As putea sa va urasc pe fiecare, pana la ultimu', la fel de bine cum as putea sa va iubesc pe toti. As putea... Dar deja mi-e prea lene.

Asa ca, dupa un timp petrecut in purgatoriu, cel mai pacatos dintre sfinti se tireaza intr-o lume exotica. Nici el nu stie exact unde, dar totusi si-a luat avant. In curand o sa vada totul ca pe niste puncte si n-o sa mai stie de nimic si nimeni; caci de acolo de sus va auzi doar vantul suierandu-i pe la urechi si tot ce va mai intalni vor fi stolurile de pasari care se intorc din departarile calde.

Inainte de asta, o sa ma spovedesc unui ateu. O sa-mi fac curat in minte si ce o sa gasesc pe acolo o sa las in grija unui amnezic. O sa-mi daruiesc sentimentele unui insensibil. O sa-mi povestesc ideile, gandurile, trairile si povestile unui surdo-mut, iar la final o sa cer sfatul unui psihopat.

Am flacari in vene si gheata in privire. Infectat cu nepasare, regizor a zeci de scurt metraje pline de sarcasm o sa-mi gasesc singur placerea. Propriul scriitor imi aliniez gandurile aberante si pline de plictiseala pe foi imaginare, citite de prieteni imaginari in zgomote de hohote de ras, aplauze si batai pe umar.

Ma gasiti unde vreau. Zambind ironic, am plecat...

Cat timp ? Mult.

P.S. Va las un biletel scris in graba, cam asa : "...". Daca sunteti de acord, aveti nelamuriri sau confuzii, lasati un mesaj, raspuns, intrebare, injuratura, salut... Daca nu, atunci ... atunci bafta.

Stare de spirit. (fragmente)

Veritasaga. Povestea adevarata.

Sunt nehotarat. Nici fericit, nici posomorat.

Traiesc intre doua hotare,

pe un pod care se clatina si pierde scanduri,

iar cand incerc sa-mi fac ordine-n cap, imi spun:

"Doamne, cate ganduri...cate ganduri..."

Am de urcat trepte, pete de sters.

Supradoza de stres...

Acelasi chin spus in alt vers...

Iar lumea are un alt mers care mie-mi scapa.

Am nevoie de dragoste cum are nevoie desertul de apa.

In mine port o epava.

Cateodata, in priviri am otrava,

si furia ma face sa simt prin vene cum imi curge lava...

De multe ori mi-e frica;

am senzatia ca totul pica si nu gasesc nicio solutie.

Imi inchid ochii si-mi spun: 'Esecul nu intra in discutie".

Am invatat ca uiti adevarul daca tot minti.

Ca totul se reduce la ce simti...

...imi urmez drumul. Si mai am o problema:

nu ma pot detasa...

hmm...asta e... Am tot ce am spus mai spus.

Si e bine asa...

Nu trece-o zi fara sa am pretentia sa fiu mai bun.

Incerc sa nu-mi doresc sa ma razbun.

...puncte puncte...

Trenuletul

O mama statea in bucatarie, in timp ce fiul ei se juca cu trenuletul in living. La un moment dat, mama aude trenul oprindu-se si pe fiul ei spunand:

- " Toti pasagerii care coborati, duceti-va la mama dracu' ; toti ceilalti care mergeti mai departe, stati in p***a-mamii voastre linistiti pe scaune ca pleaca trenu' ".

Mama, stupefiata, merge in living si ii spune:

- " In casa asta nu se foloseste asemenea limbaj ! Acum, treci in camera ta si nu iesi de acolo 2 ore; dupa asta te poti juca iar cu trenuletul, dar numai daca vorbesti frumos ! "

Dupa 2 ore, copilul se intoarce din camera sa se joace. In curand, trenul se opreste la urmatoarea statie si maica-sa il aude:

- " Toti pasagerii care trebuie sa coboare, va rog sa nu uitati sa va luati toate bagajele. Pentru cei care urcati, va rugam sa asezati bagajele la locurile special destinate. Va dorim calatorie placuta si relaxanta alaturi de noi ! "

In timp ce mama incepe sa zambeasca, fiul adauga:

- " Iar cei care v-ati basicat pentru cele DOUA ORE de intarziere...puteti s-o trimiteti in p***a ma-sii pe aia din bucatarie...:

Nicio renastere. O primavara pe ritmuri sacadate.

Prolog...

Nu credeam sa-nvat a muri vrodata;

Pururi tânar, înfasurat în manta-mi,

Ochii mei 'naltam visatori la steaua

Singuratatii.

Când deodata tu rasarisi în cale-mi,

Suferinta tu, dureros de dulce...

Pân-în fund baui voluptatea mortii

Ne-nduratoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus.

Ori ca Hercul înveninat de haina-i;

Focul meu a-l stinge nu pot cu toate

Apele marii.

De-al meu propriu vis, mistuit ma vaiet,

Pe-al meu propriu rug, ma topesc în flacari...

Pot sa mai re-nviu luminos din el ca

Pasarea Phoenix?

(...)

Mihai Eminescu - Oda (in metrul antic)

Si incepeam astfel...

Fara sa fumez, fara sa beau si fara sa iau lectii de magie ma ridic usor usor... Talpile mi se dezlipesc de asfaltul gaurit de vreme. Ma ridic, ridic mainile. Inspir si inchid ochii. Expir si mi se deschide o lume... Inspir iar... . E un tablou ce se naste din pensula primaverii.

Tu simti cum te ridici ? as fi vrut sa intreb. Simti cum privirea-ti este colorata de lumina soarelui ?...Si cum... Lasa vantul usor si cald sa se joace in parul tau. O adiere placuta ce intra pe sub haine si ne mangaie pielea.

Hai sa ne plimbam...

(...)

Dar azi parca nu mai e primavara. E frig si rece. Un frig ce cuprinde si intra in fiecare. Totul pare ca s-a racit brusc. Lipsesc razele de soare si caldura lor. Lipsesc... . Lipsesc multe...

Auzeam ca intr-un vis o soapta calda..."N-am sa te las vreodata...". Speram sa nu fie nevoie sa ma trezesc; sa fiu deja treaz... .Sa nu devina totul scrum. Imi doream sa mai aud o data astfel de vorbe. Dar totul s-a petrecut cu viteza unei clipiri. O fulgerare. O amagire ?

Ascuns dupa o perdea de fum si ploi, pe un lac invaluit in ceata, rasuna un cantec. E cantecul unei lebede... Plec spre...nici eu nu stiu unde ma indrept... . O sa plec si totusi o sa raman pe loc. O sa plec si totusi o sa raman aici... . O sa-mi imprastii suflul in cele patru zari, ca macar asa sa pot hoinari, si poate macar asa o sa dispar...

Si-mi intaresc promisiunea ca sentimentele-mi sunt neschimbate. ILD... si totusi poate ca nu-ti mai folosesc la ceva. Poate ca nu mai sunt de ajuns cum erau odata... . Valul ce inainte iti gadila talpile probabil ca nu mai e de mult..., iar inima-ti probabil ca s-a oprit deja din acea alergare...

Nu-ti intorc spatele; raman aici, insa...

Pe drumul necunoscut ce mi se arata inainte, ma inclin precum o balanta pentru a-mi pastra echilibrul.Dar nu-mi sta in fire sa-mi pierd de tot urma; cred ca voi lasa totusi sa mi se vada urmele pasilor... . Nu stiu de ce...M-as simti mai bine asa cred. Poate ca nu va fi luat de vant si ultimul strop de pasiune si poate ca ploaia nu va spala cu totul tabloul pictat pana acum...

Dar azi parca nu mai e primavara. E frig si rece. Si nu e numai din cauza temperaturii. Un frig ce cuprinde si intra in fiecare. Totul pare ca s-a racit brusc. Lipsesc razele soarelui si caldura lor. Lipseste caldura din noi.... . Lipsesc multe...

Ascuns dupa o perdea de fum si ploi, pe un lac invaluit in ceata, rasuna un cantec. E cantecul unei lebede...

Lebada canta o singura data in viata...

Scrisoare. (Scrisoarea mea. Scrisoarea oricui)

“Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc, insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic.

As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valoreaza, ci pentru ceea ce semnifica.

As dormi mai putin, dar as visa mai mult, intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina. As merge cand ceilati se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm. As asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata!

Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde la soare, lasand la vederea tuturor nu numai corpul, ci si sufletul meu.

Doamne Dumnezeul meu daca as avea inima, as grava ura mea peste ghiata si as astepta pana soarele rasare. As picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, si un cantec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-as oferi-o lunii. As uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simti durerea spinilor si sarutul incarnat al petalelor…

Dumnezeul meu, daca as avea o bucatica de viata… N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc. As convinge pe fiecare femeie sau barbat spunandu-le ca sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste.

Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc! Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare singur. Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea. Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii… Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada. Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut, pentru prima oara, degetul parintelui, l-a acaparat pentru intotdeauna.

Am invatat ca um om are dreptul sa se uite in jos la altul, doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice. Sunt atatea lucruri pe care am putut sa le invat de la voi, dar nu cred ca mi-ar servi, deoarece atunci cand o sa fiu bagat in interiorul acelei cutii, inseamna ca in mod neferecit mor.

Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. Daca as stii ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune “te iubesc”si nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii.

Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata te voi uita.

Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti. De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta. Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui “imi pare rau”, “iarta-ma”, “te rog” si toate cuvintele de dragoste pe care le stii.

Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete. Cere-i Domnului taria si intelepciunea pentru a le exprima. Demostreaza-le prietenilor tai cat de importanti sunt pentru tine.”

(Gabriel Garcia Marquez - Scrisoare de ramas bun)