Copil

S-ar scrie randuri intregi despre timp, cum trece si lasa sau sterge urme, cum nu cruta sau iarta pacate, despre copilarie si intrebarile ei si cum exista o perioada fara griji.

Si totusi toate astea ar fi idei subiective. Fiecare percepe altfel. Obiectivitatea nu sta in sinele tuturor.

Eu imi aduc aminte de ceea ce mi s-a intamplat mie...

Si stau uneori cu mintea fugind spre timpul trecut... In cautarea timpului pierdut, cand amintiri imi sunt starnite din pricina unor trairi de care nu am mai avut parte de multa vreme... Atunci un film incepe. Actorul principal - eu. Si atunci vine intrebarea..."Iti mai aduci aminte...?" - "Cum sa nu..." imi raspund, cu un zambet interior...Si incepe un scurt-metraj care altcandva s-a desfasurat de-a lungul zilelor, lunilor...

Da, imi mai aduc aminte...

...cum stateam in fund pe bordura desenand cu un bat in praful strans pe marginea strazii...

...cum mergeam la chiosc pentru gumele Turbo si tatuajele pe care le lipeam maini.

...cum jucam fotbal la porti din pietre si cum uneori meciul se termina cand pierdeam mingea sau se spargea vreun geam...( de regula se intampla ca geamurile sa fie ale mele :D )

...cum ramaneam toti cu gura cascata cand vedeam vreo masina mai "tare". Pentru ca atunci vedeam una din an in Paste. Acum sunt ceva banal...

Si apropo de Paste si sarbatori: cand credeam in Mos Craciun.Si-n ghetute chiar Mos Nicolae punea cadourile...

...cum faceam din orice, motiv de joaca. Si din orice cearta subiect de impacare.

...cum vindeam la chiosc sticle de jumate si de-un litru ca sa ne cumparam gume si pufuleti.

...cum totul avea un aer mistic si pana si o calatorie cu autobuzul mi se parea plina de farmec.

...cum am fost eu prostit la o ploaie mai serioasa ca o sa se darame casa peste noi :))

...cum timpul nu exista, banii n-aveau valoare, iar bucuria era egala cu joaca.

...scoala si cat de imensa mi se parea la inceput, pentru ca mai apoi sa-i cunosc fiecare colt. Si zilele de inceput de primavara, cand scapam de la ore la 7 seara, iar totul parea invaluit intr-o lumina portocalie a soarelui la asfintit. Si acea caldura placuta, venita dupa o iarna plictisitoare, care parca ma inviora. Ma indemna la ceva nou...

Imi aduc aminte cum priveam colegii mai mari si am gandeam ca mai am muuult pana sa ajung ca ei...

Si imi revin in minte feţe, chipuri de vechi, foşti sau vechi si foşti prieteni..."Oricum o sa ne mai vedem.", ne amageam noi...

...si lista ar continua daca as sta sa visez ziua intreaga. Sa-mi visez copilaria...

Si poate (si cred ca sunt sigur) ca asa ceva n-ar impresiona pe nimeni. Si totusi sunt lucruri de care-mi amintesc cu placere. Iar acum cand imi "privesc" amintirile, vad lucrurile intr-un fel in care nu le mai pot intelege acum.

Si daca-mi caut copilaria o fac ghidandu-ma dupa lucruile mici, dar care insa, au mai degraba valoare sentimentala. Copilaria nu sta in averi sau alte filosofii. E un lucru fabulos. Poate prin faptul in sine ca nu tine cont de...lucruri adulte. Copilaria are propriile reguli, mituri si propria filosofie. E singurul lucru care i s-a intamplat fiecaruia.

Caci ar trebui sa-mi caut fericirea in lucrurile marunte. Acele lucruri marunte care dau savoare. Un fel de...condimente. Ca pana si de necazurile, pe care le consideram candva necazuri, rad acum de ele.

Iar acum cand imi intorc privirea catre trecut si a mea copilarie, totul imi apare in aceeasi lumina portocalie a soarelui la asfintit...

"Si daca sunt momente in care imi spun ca nimic nu merge cum ar trebui, uit un aspect: timpul. Caci, din pacate,sau din fericire, el este singurul din viata tuturor care functioneaza ireprosabil...". Din pacate sau din fericire...

Vreau sa fiu iar copil...

Hai...joaca-te cu mine putin...

Un gand bun...

"Tre' sa recunosc : sunt un visator de felul meu. Realitatea insa o cunosc, si ma separ de ea mereu, caci atunci cand sunt in ea, nu mai sunt eu. Dar o tin aproape, pana cand mi invelesc ochii in pleoape si nu mai las visele sa scape. [...]. Sunt nehotarat - nici fericit, nici posomorat".

Gandind in timp ce scriu. Cu mintea in trecut si ochii spre ce va urma. Cu sperante, zambete ce asteapta mi se aseze in coltul gurii. Cu iubirea ce inca o port fara sa dau socoteala de ce, stiind ca sunt constient de ceea ce fac; si pentru ca se merita sa o fac. Cu ideea impregnata in cap ca ceea ce fac bun, fac din suflet, iar majoritatea tampeniilor sunt rodul necugetarii ori a orgoliului uneori prostesc.

"Iar cand incerc sa-mi fac ordine in cap, imi spun...'Doamne, cate ganduri...cate ganduri...' ".

Lucrurile incep usor usor sa-si arate adevarata fata, iar eu trebuie sa ma obisnuiesc sa alerg odata cu timpul. Alerg odata cu el dar pastrez amintirile ca sa stiu de unde am inceput, ca sa nu uit... . Nu-mi doresc sa uit, nici sa fiu dependent. Gasesc in orice amintire acea raza care-ti readuce zambetul pe buze atunci cand imagini iti revin in cap. Amintirile ar trebui sa ajute, nu sa provoace migrene. Legatura cu trecutul...

Si totusi...sa nu merg fara sa uit de mine si de restul. Sa am grija ca uneori sa-mi pastrez un pas in urma pentru a-mi aminti, alteori - un salt inainte peste obstacole. Caci elementara obligatie a prezentului e sa se mai uite din cand in cand inapoi si inainte... Sa tin pasul nu inseamna sa imit mersul. Mersul mi-l pastrez. Mersul e caracteristic.

Intrebari sunt multe. Raspunsurile vin pe parcurs. Necazurile sunt musafirii nepoftiti si te viziteaza tocmai cand rasufli usurat. Fericirea ti-o conturezi singur, iar clipa perfecta o stabilesti tu. Clipa perfecta a fost ieri, e acum, sau poti sa faci ca ea sa vina maine.

"Stiu ca nu stiu nimic". Nu cunosc realitatea; o descopar; cu fiecare data cand ies pasind pragul usii, cu fiecare data cand ma uit in juru-mi, cu fiecare pas pe strada, cu fiecare dimineata in care ma trezesc, cu fiecare vorba, cu fiecare clipire. Nu e nimic perfect, dar n-am de gand sa tin ochii stransi inchisi si degetele in urechi. Prefer sa zambesc. Sa rad. Si experimentand la fiecare pas, sa iau in ras necazul.

..."Inchid ochii si spun: 'Esecul nu intra in discutie'."...

Si inca zambesc cand vad poze din "a fost odata...". Acele imagini pe care le privesc si-n mintea mea filme intregi incep sa ruleze... . Au fost clipe ce ma-ndeamna sa revin la astfel de momente. Dar cum nu ma pot intoarce sa locuiesc inapoi in trecut, incerc asadar sa gasesc altele noi, alte motive...

Caut in tot si-n toate acel cantec ce-mi gadila timpanul, ce ma ridica si ma poarta peste tot, ce-mi da posibilitatea sa simt necunoscutul, sa vad ce am mai vazut. Un ritm in bataile inimii. O sursa de vise si o doza de ganduri pozitive.

O sa continui sa pun intrebari, asteptand raspunsul chiar daca uneori nu este cel dorit. Si chiar daca un raspuns aflat genereaza din ce in ce mai multe intrebari. E timp pentru toate...

O sa continui sa iubesc (pe cine cred eu; fara sa mi se impuna). O sa continui sa spun "Te iubesc " daca o simt.

O sa continui sa zambesc si o sa incerc sa aduc zambete ca sa am alaturi de cine sa ma bucur. Caci de unu' singur n-are niciun farmec.

O sa continui sa sper.

O sa continui. Inca mai am de oferit si cadouri de dat. Caci incerc sa va ofer tuturor o bucatica din partea mea buna. Si daca cititi probabil o sa va dati seama. E randul, paragraful vostru ăsta, ce-l scriu acum. Cum spuneam, fiecare cu rolul lui. Va stiti. O sa intelegeti. Am oleaca pretentia sa va simtiti :)). Nu vreau sa scriu aici un pomelnic.

Trebuie sa gasesc frumosul din orice, caci de aici se vor naste amintirile. Si cand voi face o excursie in trecut vreau sa imi amintesc cu bucurie.

Cat despre timpurile fara griji si copilarie...ei bine, asta-i cu totul o alta poveste...

.......

"Multe au fost...multe s-au dus...

Multe-au mai ramas de spus,

si-o sa le spun.

Nu trece-o zi fara sa am pretentia sa fiu mai bun.

Incerc sa nu-mi doresc sa ma razbun."

.......

"Am iubit, am zambit si am plans, am avut partea mea la paguba, iar acum cand lacrimile au devenit substitut pentru bucurie ma uit in urma si ma amuz. Cand ma gandesc ca am fost capabil pentru toate astea si nu intr-un mod rusinos…e clar. A fost in felul meu. Mi-am asumat toate bunele si relele si pana la urma am mers pe calea mea. Da, e calea mea."

(Mile Carpenisan)

Aventuri prin patru anotimpuri cu medalionul strans la piept

"Vremurile pe care le pastram in adancul sufletelor noastre.

Viata este frumoasa si acum, numai ca traim intr-o lume diferita.

Insa in ochii nostrii se oglindeste si acum copilul din sufletul nostru.

Si zambim, fiindca ne dam seama ca n-am pierdut nimic important de-a lungul drumurilor noastre in viata.."

(Pam Brown)

"Cand am fost mici, ne-am jucat impreuna sub copacii de vara infrunziti, am cules papadii de pe camp pentru acasa, am hoinarit pe cararile prafuite si umbrite din imprejurimi, am batut drumurile pline de noroi, ne-am scaldat cu placere in frunzele de toamna."

Nu ne ingrijora varsta.

Fiecare anotimp ne-a adus cate un dar aparte si nu ne-a facut sa simtim ca timpul si-a lasat amprentele sale.

Insa copacii s-au daramat intre timp, campiile si cararile prafuite au disparut fara urma.

Fa o plimbare cu mine sa vorbim despre vremurile care au trecut, care inca sunt vii in amintirile noastre."

Imi dau seama ca de cand noi doi ne cunoastem, am trecut prin toate cele patru anotimpuri. Un an, patru anotimpuri. Patru anotimpuri in care am impartasit sentimente: bucurii, dragoste, toate amestecate stari de teama si tristete.

Amintiri extrem de placute...

Privind peste umar inca vad soarele si ii simt caldura. Un soare si a sa caldura ce emana din lucruri frumoase. O caldura magica.

Ne-am bucurat impreuna, ne-am suparat, am incercat sa ne ajutam, ne-am impacat. Au fost 4 anotimpuri ce ne-au pus la incercare.

Acum ne gasim iarasi in pragul verii. Iar eu...dupa toate prostiile mele, dupa ce te-am bucurat, te-am intristat, te-am bucurat, te-am intristat si iar te-am bucurat, si iar te-am intristat, cred ca e momentul sa incep din nou sa te bucur.

Zambeste ! Hiii ! :D

Cu toate ca stii lucrurile astea, cu toate ca le-ai aflat, le-am scris din nou. Gandurile sunt aceleasi, chiar si acum, astazi. Si lucrurile scrise cu ceva timp in urma cred ca se potrivesc de minune cu cele intamplate astazi.

Si cu toate ca au trecut cele 4 anotimpuri, tu ai ramas aceeasi. Aceeasi poza neingalbenita de timp, pastrata cu dragoste in medalionul de la piept. Aceeasi poza neschimbata ce isi va pastra mult timp locul.

Am asezat aici tristetea si bucuria, speranta si increderea, cu dorinta ca ale mele cuvinte sa-ti ajunga pana la suflet si sa ti-l mangaie; sa-ti treaca prin ochi, creier, iar apoi sa ti se aseze in inima.

Hai sa ne plimbam...

In cautarea unui Zambet

Dulci amintiri, vechi surasuri, calde imbratisari... Pagini impaturite cu grija si pastrate la suflet...

Noi povesti inca nedeslusite, cu eroi inca nedescoperiti...

Calme cugetari...

Hoinar in acelasi ritm, ridicand din umeri si pasind mai departe intr-un sincron inchipuit. Alerg cu timpul si fug de tot, inchis in mine insumi printre valuri inot, si-mi zic : "inca mai pot, de bucurii inca mai e loc, inca mai e timp de hoinareala." Imi scutur buzunarele si nu gasesc nici macar doi bani ca sa-i dau pe ceva, si trec mai departe cu gandul ca mai incolo, la urmatoarea intersectie, la urmatorul colt de strada voi gasi ceva interesant de privit.

Tu pe unde te ascunzi ? Eu ma invart pe aici. Esti cam departe si imaginea ta imi apare confuza.Te cunosc sau urmeaza ? Sa-ti spun "buna" sau sa te intreb ce-ai mai facut intre timp ?

Incerc sa-mi mentin echilibrul pe o dunga imaginara. Lovesc cu varful piciorului micile pietricele desprinse din asfaltul ce sta in picioarele si la cheremul tuturor. Patura de bitum, de-un cenusiu topit in vremurile de canicula ale verii, adormita sub imbracamintea iernii.

Hai sa ne jucam. Sa ne dansam dansul propriu. Un dans in doi, un dans fara noima fata de ceilalti, neinteles de ei.

Zambeste-mi si zi-mi ceva.

Dar te pricepi de minune sa te joci, si asa de bine stii sa te ascunzi incat nu te lasi gasita asa usor. Sau poate deloc. Si nu-mi fac iluzii...chiar daca astept.

Gandurile-mi vorbesc intr-una. Imi dau sfaturi si ma contrazic. Ma indruma, alteori ma poarta spre drumuri false.

Sunt tanar...Am timp sa ma intorc, iar apoi sa pornesc din nou. Am timp sa astept. Am timp sa ma las purtat spre visare.Am timp sa hoinaresc, sa caut si sa descopar. Am timp sa te gasesc.

Caci eu sunt. Sunt eu. Imi scutur buzunarele, si in loc de bani gasesc firimituri de zambete.

Imi continui hoinareala, ma inarmez cu rabdare si sper ca Noul sa mi se iveasca in cale.

Zambeste-mi si zi-mi ceva.

O lectie. O palma

Adolf Hitler spunea: "Cu cat cunosc mai bine oamenii, cu atat iubesc mai mult cainii."

E o replica cum nu se poate mai adevarata. Cu cat cunosc mai bine oamenii, cu atat ajung sa iubesc si mai mult animalele. Pentru ca animalele nu asteapta favoruri in schimbul cinstei si onoarei oferite. Pentru ca animalele nu se bazeaza pe ipocrizie, si pentru ca o pisica gudurandu-se pe langa picioarele tale, sau un caine care da din coada cand te vede chiar se bucura si nu asteapta decat cel mult o mana calda care sa il mangaie.

Pentru ca cine spune ca animalele nu simt si nu gandesc e un cretin !

(E doar un exemplu din mii de cazuri. O pisica nu-si paraseste "prietena" nici macar cand aceasta e pe moarte.Fiind calcata de masina, incearca sa-i faca ...masaj cardiac si ramane alaturi de ea pana in ultimul moment; chiar si dupa...)

In schimb oamenii...unde sunt cand e nevoie de ei ? Ascunsi printre scuze, fac loc animalelor, adevaratii prieteni de suflet, cei care intr-adevar dau dovada de lectii de loialitate. Tristetea, iubirea, durerea, afectiunea...se resimt mai mult in creierul sau pieptul multor dintre necuvantatoare decat in inimile si capetele multora dintre noi.

Cu cat cunosc mai bine oamenii, cu atat ajung sa iubesc mai mult animalele...

Concluzie... (?)

"V-am scris acest text (cum am mai scris si altele, alte spuneri criticate din greu) ca sa intelegeti si din experienta altora (...). Daca un om e prezent fara sa fie incurajat (ba e chiar descurajat) daca scrie, daca vorbeste, daca face minuni, daca dupa ce l-ati huiduit, balacarit, tarat prin niste mlastini de indiferenta (fireste, sunt figuri de stil acestea) inca e acolo, pesemne ca insemnati ceva pentru el. Poate chiar totul..

Iar daca de partea voastra nu se ridica nici un steag pe care luptatorul/a sa citeasca: “ok, am inteles, hai sa vedem daca putem face ceva impreuna, si mie imi e drag de tine!” macar fiti gentili si cavaleri (e valabil si pentru femei, dar nu stiu ce sa scriu in loc de cavaler, imi pare rau) si spuneti asta. Spuneti,nu lasati sa se inteleaga. Spuneti pe sleau ca nu se va petrece nimic, ca nu exista de partea cealalta nici o scanteie.

Pentru ca ..da, desi veti fi lasi/a la un moment dat se va intelege (iar speranta va disparea cu totul). (...) iar daca vreti sa stiti, tristetea care se va instala, chiar si dezamagirea vor fi invinse si mascate cu greu."

(fragment - putin modificat, de aici)

Flacari in vene si gheata in privire

Atentie, se inchid usile ! Urmeaza statia...pfff...aia de departe...

Basi vibrand in creier, sange pompat in vene, inima-mi tresalta printre alte inimi scaldate-n ignoranta. Iau la picioare asfaltu' si umblu hoinar prin lumea veche si noua.

Aburii si vaporii combinati in sange si ochii impaienjeniti - doar un preludiu.

Planurile mele - niste porcarii, ce tampenii... Ganduri SF. Planuri incepute si neterminate. Schite ale memoriei. Creionari abia deslusite. Insemnari firave scrise pe nisip in bataia vantului... Asa ca acum planurile mele sunt bine puse...la mama naibii.

Si mai aveam si niste vise, da' m-am trezit intre timp. Un vis ciudat, intr-o noapte egala cu zile si nopti de la pol, un vis precum o oaza vazuta de un arab cu insolatie.

Sunt plictisit, obosit, satul. Plictisit de tot felul de scenarii de cacat parca desprinse din filme penibile indiene, impodobite cu lacrimi de crocodil. Si obosit ca talpile sa ma plimbe du-te-vino pe un drum fara capat. Asa ca satul, calc prin toata cenusa asta stransa de-a lungul vremii, fara sa-mi mai pese daca ma murdaresc sau nu. Pe aici lucrurile devin plictisitoare si fara rezolvare, mai plictisitoare si jenante decat un gang-bang intre mosnegi.

Am ramas sa ma bucur de mine. Eu cu mine si un glob albastru imens. Mortii lor de probleme, ca doar nu traim intr-o culegere de matematica. Totusi, de felul meu, imi place sa ma complic, sa ma gandesc ca toate cacaturile pot deveni la un moment dat chestii perfecte, ori...mai mult sau mai putin placute. Hm... "cacaturi perfecte" - ce de cacat suna...

As putea sa-mi doresc sa nu mai stiu de nimeni si nimic, as putea sa imi doresc sa dispar dintre voi, sau sa va stingeti toti si sa raman singur intr-o casa cat o planeta. As putea sa-mi doresc sa vad toata lumea in genunchi... Dar cu ce folos ? As putea sa va urasc pe fiecare, pana la ultimu', la fel de bine cum as putea sa va iubesc pe toti. As putea... Dar deja mi-e prea lene.

Asa ca, dupa un timp petrecut in purgatoriu, cel mai pacatos dintre sfinti se tireaza intr-o lume exotica. Nici el nu stie exact unde, dar totusi si-a luat avant. In curand o sa vada totul ca pe niste puncte si n-o sa mai stie de nimic si nimeni; caci de acolo de sus va auzi doar vantul suierandu-i pe la urechi si tot ce va mai intalni vor fi stolurile de pasari care se intorc din departarile calde.

Inainte de asta, o sa ma spovedesc unui ateu. O sa-mi fac curat in minte si ce o sa gasesc pe acolo o sa las in grija unui amnezic. O sa-mi daruiesc sentimentele unui insensibil. O sa-mi povestesc ideile, gandurile, trairile si povestile unui surdo-mut, iar la final o sa cer sfatul unui psihopat.

Am flacari in vene si gheata in privire. Infectat cu nepasare, regizor a zeci de scurt metraje pline de sarcasm o sa-mi gasesc singur placerea. Propriul scriitor imi aliniez gandurile aberante si pline de plictiseala pe foi imaginare, citite de prieteni imaginari in zgomote de hohote de ras, aplauze si batai pe umar.

Ma gasiti unde vreau. Zambind ironic, am plecat...

Cat timp ? Mult.

P.S. Va las un biletel scris in graba, cam asa : "...". Daca sunteti de acord, aveti nelamuriri sau confuzii, lasati un mesaj, raspuns, intrebare, injuratura, salut... Daca nu, atunci ... atunci bafta.