S-ar scrie randuri intregi despre timp, cum trece si lasa sau sterge urme, cum nu cruta sau iarta pacate, despre copilarie si intrebarile ei si cum exista o perioada fara griji.
Si totusi toate astea ar fi idei subiective. Fiecare percepe altfel. Obiectivitatea nu sta in sinele tuturor.
Eu imi aduc aminte de ceea ce mi s-a intamplat mie...
Si stau uneori cu mintea fugind spre timpul trecut... In cautarea timpului pierdut, cand amintiri imi sunt starnite din pricina unor trairi de care nu am mai avut parte de multa vreme... Atunci un film incepe. Actorul principal - eu. Si atunci vine intrebarea..."Iti mai aduci aminte...?" - "Cum sa nu..." imi raspund, cu un zambet interior...Si incepe un scurt-metraj care altcandva s-a desfasurat de-a lungul zilelor, lunilor...
Da, imi mai aduc aminte...
...cum stateam in fund pe bordura desenand cu un bat in praful strans pe marginea strazii...
...cum mergeam la chiosc pentru gumele Turbo si tatuajele pe care le lipeam maini.
...cum jucam fotbal la porti din pietre si cum uneori meciul se termina cand pierdeam mingea sau se spargea vreun geam...( de regula se intampla ca geamurile sa fie ale mele :D )
...cum ramaneam toti cu gura cascata cand vedeam vreo masina mai "tare". Pentru ca atunci vedeam una din an in Paste. Acum sunt ceva banal...
Si apropo de Paste si sarbatori: cand credeam in Mos Craciun.Si-n ghetute chiar Mos Nicolae punea cadourile...
...cum faceam din orice, motiv de joaca. Si din orice cearta subiect de impacare.
...cum vindeam la chiosc sticle de jumate si de-un litru ca sa ne cumparam gume si pufuleti.
...cum totul avea un aer mistic si pana si o calatorie cu autobuzul mi se parea plina de farmec.
...cum am fost eu prostit la o ploaie mai serioasa ca o sa se darame casa peste noi :))
...cum timpul nu exista, banii n-aveau valoare, iar bucuria era egala cu joaca.
...scoala si cat de imensa mi se parea la inceput, pentru ca mai apoi sa-i cunosc fiecare colt. Si zilele de inceput de primavara, cand scapam de la ore la 7 seara, iar totul parea invaluit intr-o lumina portocalie a soarelui la asfintit. Si acea caldura placuta, venita dupa o iarna plictisitoare, care parca ma inviora. Ma indemna la ceva nou...
Imi aduc aminte cum priveam colegii mai mari si am gandeam ca mai am muuult pana sa ajung ca ei...
Si imi revin in minte feţe, chipuri de vechi, foşti sau vechi si foşti prieteni..."Oricum o sa ne mai vedem.", ne amageam noi...
...si lista ar continua daca as sta sa visez ziua intreaga. Sa-mi visez copilaria...
Si poate (si cred ca sunt sigur) ca asa ceva n-ar impresiona pe nimeni. Si totusi sunt lucruri de care-mi amintesc cu placere. Iar acum cand imi "privesc" amintirile, vad lucrurile intr-un fel in care nu le mai pot intelege acum.
Si daca-mi caut copilaria o fac ghidandu-ma dupa lucruile mici, dar care insa, au mai degraba valoare sentimentala. Copilaria nu sta in averi sau alte filosofii. E un lucru fabulos. Poate prin faptul in sine ca nu tine cont de...lucruri adulte. Copilaria are propriile reguli, mituri si propria filosofie. E singurul lucru care i s-a intamplat fiecaruia.
Caci ar trebui sa-mi caut fericirea in lucrurile marunte. Acele lucruri marunte care dau savoare. Un fel de...condimente. Ca pana si de necazurile, pe care le consideram candva necazuri, rad acum de ele.
Iar acum cand imi intorc privirea catre trecut si a mea copilarie, totul imi apare in aceeasi lumina portocalie a soarelui la asfintit...
"Si daca sunt momente in care imi spun ca nimic nu merge cum ar trebui, uit un aspect: timpul. Caci, din pacate,sau din fericire, el este singurul din viata tuturor care functioneaza ireprosabil...". Din pacate sau din fericire...
Vreau sa fiu iar copil...
Hai...joaca-te cu mine putin...
